La finalul primului an de studiu, băimăreanul Traian Rareș Tuș a fost ales președintele Societății de Fizică de la Hertford College – University of Oxford. Nu este prima funcție pe care olimpicul internațional o obține din toamna anului 2023, de când studiază Fizica în cadrul prestigioasei Universități Oxford. Traian face parte din boardul de conducere al Oxford Romanian Society.
Într-un interviul acordat pentru eZiarultău în primăvara acestui an, Traian povestea despre primele lui luni petrecute la Oxford:
”În fiecare zi pare să se întâmple câte ceva interesant, sincer să fiu, dar au fost câteva experiențe de care nu ai parte mereu.
Deschiderea anului universitar a fost ruptă din altă lume, de la ceremonia din cadrul celebrului Teatru Sheldonian, la discursul și ședința foto cu directorul colegiului, de la micul dejun formal și până la marșul cu bărcuțele al studenților pe râu, toată ziua a fost extraordinară. Prelegerile organizate cu diverși lideri în domeniu, experiența inegalabilă în Radcliffe Camera (faimoasa bibliotecă din centrul Oxfordului) și ceremonia de Paști organizată în capela colegiului, toate au fost fascinante în felul lor.
Un alt eveniment care pe mine m-a impresionat profund a fost un seminar susținut de Sir Roger Penrose, laureatul Premiului Nobel pentru Fizică în 2020 și una din cele mai strălucite minți ale lumii moderne. Am avut șansa de a lua parte la o briliantă prelegere despre legătura dintre conștiință și realitatea cuantică, iar în final am schimbat câteva idei cu Sir Penrose. A fost o imensă onoare”.
În palmaresul internațional, Traian Rareș Tuș are medalie de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică (2020, ”Global e-Competition on Astronomy & Astrophysics” – online). A câștigat argint la Olimpiada Internațională de Astronomie (2018, Sri Lanka; 2019, România; 2021, Italia – online), la Balcaniada de Fizică (2021, Bulgaria – online) și la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică Columbia (2021, IOAA Columbia – online; 2022, Georgia). A obținut bronz la Olimpiada Internațională Multidisciplinară (2021, ”International Zhautykov Olympiad”, Kazahstan – online).
În 2022 a postat cursul online ”Spherical Astronomy”, destinat celor pasionați de astronomie. Un curs în limba engleză, cu un parcurs total de 40 de lecții și o durată de aproximativ 10 ore. ”Dacă ești fascinat sau măcar interesat de astronomie, cea mai veche știință din lume, atunci acest curs este punctul perfect de pornire pentru tine”, spune Traian.
În octombrie 2022 a lansat ”Psalms of Horror”. ”Cartea abordează diversele scenarii apocaliptice științifice, le analizează îndeaproape și le ordonează în funcție de probabilitatea lor să ne apară în cale”, explică Traian. Varianta în limba română, ”Psalmii ororii şi cum lumea s-ar putea sfârşi mâine…”, a fost publicată circa un an mai târziu.
Ramona-Ioana Pop
Sursă foto: arhiva personală Florentin Tuș
