Băimăreanca Tatiana Cauni, schimb de experiență în SUA

Timp de 10 zile, băimăreanca Tatiana Cauni va participa în cadrul programului ”Open World” la un schimb de experiență profesională în SUA. O experiență inedită pe care profesoara MERITO o privește ca pe o oportunitate de a ieși din zona de confort.

”Open World”, un schimb de experiență profesională

”Open World” este un program de 10 zile. Scopul este acela de a facilita schimburi de experiență profesionale pe teme de interes. Multe dintre aceste schimburi de experiență rezultă în parteneriate și colaborări de durată între organizații/instituții din SUA și România.

”«Open World» este unul dintre cele mai eficiente programe de schimb din SUA pentru țările din Eurasia. Programul a permis celor peste 29.000 de lideri actuali și viitori din Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Moldova, Rusia, Ucraina, Tadjikistan, Turkmenistan, Polonia, Ungaria sau România să se implice și să interacționeze semnificativ cu membrii Congresului, personalul Congresului și mii de alți americani, mulți dintre aceştia fiind omologii profesionişti direcţi ai delegaţilor”, se arată în prezentarea programului.

”O oportunitate de a vedea un alt sistem de educație și de a prelua ce se potrivește claselor mele”

Delegația României (formată din 5 profesori și 15 reprezentanți ai instituțiilor publice și ai ONG-urilor) a avut zilele trecute o sesiune de orientare. În cadrul acestui schimb de bune practici participă din Baia Mare și profesoara MERITO Tatiana Cauni de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță”.

”Pentru mine această plecare în America înseamnă o oportunitate de a vedea un alt sistem de educație și de a prelua ce se potrivește claselor mele. De a intra în contact direct cu altă cultură. O provocare să locuiesc la o familie gazdă, dar mai mult să ies din zona mea de confort și să gândesc out of the box. Pentru toate acestea și pentru cele ce vor veni, mulțumesc Proiectului Merito pentru încredere și pentru că au susținut candidatura mea”, declară Tatiana Cauni pentru eZiarultău.

În 19 octombrie este plecarea delegației României spre SUA. Vor fi două zile la Washington și opt în Baltimore. ”Vom vizita diverse instituții de educație. Temele grupului din care fac parte sunt sănătatea mintală și consilierea tinerilor”, menționează profesoara MERITO.

”Open World” este un program finanțat integral de către Congresul Statelor Unite ale Americii. Implementat prin Biroul pentru Leadership al Congresului (COIL) și American Councils for International Education.

Sursă foto: Tatiana Cauni (credit, Marișca Morari)

CITEȘTE ȘI:
Din Baia Mare, la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.