Baia Mare | ”Adopt for Life” – târg de adopții și colectă de hrană

Sursă foto: Asociația Fight for Animals

Duminică, 14 decembrie, între orele 10.00 și 14.00, Asociația Fight for Animals și Rapido Street Food organizează în Baia Mare ”Adopt for Life” – târg de adopții și colectă de hrană. „Un eveniment dedicat celor care vor să ajute, să doneze sau să cunoască animăluțe care caută o familie”, spun organizatorii. Evenimentul este găzduit de Rapido Street Food.

„Scopul evenimentului este să strângem hrană pentru animalele din adăpost și să le oferim iubitorilor de animale ocazia de a cunoaște îndeaproape cățeii disponibili pentru adopție”, menționează cei de la Fight for Animals.

Voluntarii asociației vor fi prezenți pentru discuții sincere despre adopția responsabilă, dar și pentru a oferi sfaturi celor interesați de salvarea și protecția animalelor.

„Dacă vrei să adopți un cățel, procesul este simplu și transparent: întâlnești animăluțele, discuți cu voluntarii despre personalitatea și nevoile lor, vedeți împreună dacă există o potrivire, iar dacă totul se aliniază, actele de adopție responsabilă se completează pe loc”, transmit cei de la asociație.

Ce poți dona:

  • hrană uscată pentru câini și pisici adult
  • hrană uscată pentru juniori
  • conserve și hrană umedă
  • pături
  • așternut pentru pisici
  • pad-uri
  • litiere
  • boluri
  • jucării
  • lesă, zgardă, hamuri

Va exista și o urnă de donații, pentru că sprijinul financiar susține toate lucrurile esențiale din spatele unui adăpost: tratamente, operații, intervenții de urgență, transport, hrană și munca de zi cu zi.

La ”Adopt for Life” va fi prezentă și Andra, de la Salonul Droopy Baia Mare, care va susține o demonstrație de toaletaj canin și va oferi gratuit un serviciu de toaletare pentru cei care aleg să adopte un cățel.

Sursă foto: Fight for Animals

CITEȘTE ȘI:
Din 18 noiembrie sunt disponibile calendarele Fight for Animals pentru 2026

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.