Avanpremieră One Jazz Festival Baia Mare 2024

În peisajul festivalier destul de animat (și, pe alocuri, concurențial) al vieții jazzistice din țara noastră, reuniunea autumnală de la Baia Mare este deja un reper. Ajuns la cea de-a șasea ediție, One Jazz Festival e coordonat, cu certă vocație managerială, de către jovialul organizator Iulius Eduard Keller, sub egida Asociației One Sound și cu susținere financiară din partea firmei Sepultura Impex și a Administrației Fondului Cultural Național.

Galele propriu-zise vor fi precedate de câteva acțiuni conexe. Astfel, în data de 7 noiembrie, la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» va concerta Essential Notes. În 6 noiembrie pianistul, compozitorul, aranjorul Dima Belinski va susține un curs introductiv de jazz la sala de spectacole a Colegiului de Arte Baia Mare. Același versatil muzician va conduce, în aceeași locație, concertul Orchestrei de jazz a Academiei Naționale de Muzică ”G. Dima” din Cluj-Napoca, un ansamblu alcătuit majoritar din talentații săi studenți de la modulul de jazz pe care îl coordonează la ANMGD. Se anunță un regal de policromii sonore și swing, ideal pentru a prefața întregul festival.

Joi, 7 noiembrie, după-amiază, tot la Colegiul de Arte Baia Mare, compozitorul/ profesorul Cătălin Crețu va susține cursul Tehnologii în muzică. Înainte de prima gală a festivalului, în foaierul ATP Tech Center va avea loc vernisajul expoziției de pictură și sculptură ”Social Mask” a artistului plastic Paul Covaci. Recitalul inaugural al festivalului va aparține ilustrului grup Trigon din Chișinău. Înființat de maestrul violei Anatol Ștefăneț în 1992, această formație a reușit să făurească de-a lungul timpului o variantă viabilă de exprimare jazzistică a sensibilității muzicale din arealul latinității orientale. Dintr-o perspectivă istorică, demersul brianţilor muzicieni girați de geniul lui Ştefăneţ – poliinstrumentistul/ vocalistul Vali Boghean, chitaristul Dan Brumă, percuționistul Gari Tvrdohleb – nu e singular (între precursori se reliefează figura lui Richard Oschanitzky, veritabil fondator al jazzului de expresie română). Trigon refuză să se înregimenteze în cohortele de „artizani ai jazzului”, acei conformiști mulţumiţi să repete fraze stereotipe în previzibile solouri narcisiste. Rafinata concepţie muzicală a formației moldave se sustrage categorisirilor prefabricate. Sfidând prejudecăţile, Trigon cântă Muzică esenţială, menită să-i încânte pe cât mai mulţi semeni.

Iar asta nu poate fi decât în beneficiul extinderii sferei de influenţă a jazzului.
Interesul festivalului și pentru zonele de interferență dintre jazz și rock se manifestă în programul actualei ediții festivaliere prin invitarea chitaristului olandez Jan Akkerman. Acesta devenise celebru prin performanțele sale de virtuozitate ca membru al formației Focus, la tranziția dintre anii 1960-70 ai secolului trecut. Niciunui fan al acelei perioade faste a muzicii tinere nu-i putea scăpa momentul de glorie din anul 1973, când cititorii faimoasei reviste britanice ”Melody Maker” l-au votat pe Akkerman drept cel mai bun chitarist al lumii – și asta într-o perioadă de maxim interes mondial pentru sonoritățile electrificate ale respectivului instrument. (Să nu uităm că Mahavishnu Orchestra a lui John McLaughlin se afirmase deja eclatant în istoria jazzului.) Certamente, nu sunt unicul meloman atras de această opțiune la Baia Mare, spre a constata pe viu cum sună actualul grup al legendarului „olandez zburător al chitarei”.

Pentru seara de 8 noiembrie ni se oferă ocazia unei duble reîntâlniri: mai întâi cu formația Eyot, originară din Niš (unde, de altfel, are loc anual unul dintre principalele festivaluri de jazz din Serbia și de pe teritoriul ex-Iugoslaviei). Trupa, pe care am prezentat-o în urmă cu câțiva ani pe scena studioului Radio Cluj, corespunde din plin profilului conceput de Iulius Eduard Keller pentru festivalul pe care l-a fondat și pe care îl conduce. Tocmai de aceea, îmi permit să citez din prezentarea pe care mi-a transmis-o întru documentare: „Cvartetul sârbilor sparge barierele temporale, geografice și culturale ale jazzului balcanic, amestecând-l cu muzica clasică, art-rock și muzică tradițională. Concertul de la Baia Mare face parte din turneul de lansare a noului dublu album live Quindecennial, care marchează 15 ani de la înființarea formației.”

Cel de-al doilea grup al serii va fi Marcin Wasilewski Trio, din Polonia, țară ce continuă să ne uimească și să ne încânte prin amploarea, diversitatea și prolificitatea școlii sale de jazz. Abundența de personalități valoroase active în cadrul acesteia relevează performanța pianistului lider și a companionilor săi – Slawomir Kurkiewicz/ contrabas și Michal Miskiewicz/ baterie: în această formulă, cei trei muzicieni se mențin – deja de 30 de ani – la vârful ierarhiilor jazzistice din țara lor și, prin extensie, se bucură de un serios renume pe plan internațional. Prin muzica sa, trioul reușește o transfigurare la nivelul esențelor jazzistice ale spiritului polon, în continuarea moștenirii lăsate de compozitorul național, Frederik Chopin. Mărturie stau, printre multe altele, cele 7 albume realizate de Trio la influenta casă de discuri ECM sau colaborarea de durată cu legendarul trompetist Tomasz Stanko.

Gala finală va avea loc, ca și precedentele, în moderna Sală Auditorium ATP Tech Center din Baia Mare. Vocalista și compozitoarea Luiza Zan este, la ora actuală, un nume de referință al scenei noastre jazzistice. În fapt, anul acesta se împlinesc două decenii de la afirmarea sa atât pe scena națională (Premiul I la Cerbul de Aur, Brașov), cât internaționalmente (premiul II la faimosul Festival de la Montreux). Abilitățile vocale și maniera flexibilă de adaptare la felurite contexte improvizatorice i-au facilitat reușite colaborări cu muzicieni de talia unor Geri Allen, Alex Harding, Sebastian Burneci, Petras Geniusas, Simona Strungaru, Omar Hakim. În cariera Luizei au existat, de asemenea, numeroase colaborări cu reprezentanții jazzului din Ungaria, o țară cu admirabile tradiții muzicale. Vă veți putea convinge de aceasta urmărind recitalul oferit de Luiza Zan în compania Trio-ului condus de ghitaristul István Gyárfás. Prezență deja familiară pe scenele noastre, atât liderul, cât și grupul său au acumulat un prestigiu binemeritat în cadrul denselor agregări valorice ale jazzului maghiar. Semnificativ e faptul că în 2016, István Gyárfás a fost distins cu Premiul ”Gábor Szabó” pentru întreaga carieră (Gábor Szabó fiind întâiul chitarist de jazz originar din Ungaria afirmat la cote maxime în patria jazzului).

Recitalul final va fi oferit de Magnus Öström Group, din Suedia. Liderul ce dă și numele trupei s-a afirmat ca baterist al celei mai influente formații din jazzul mondial la începutul secolului XX – Esbjörn Svensson Trio. (Din păcate, gloriosul parcurs al e.s.t. fu întrerupt la modul tragic prin moartea pianistului Svensson, într-un accident de scuba-diving în 2008). În perioada scursă de atunci, redutabilul toboșar și-a aflat un parcurs propriu, concretizat prin albume remarcabile și turnee internaționale ce l-au purtat și pe scenele noastre (și în cazul său, am avut onoarea de a-i prezenta un concert la Sala Radio din Cluj). One Jazz Festival din Baia Mare reușește să ne ofere muzica – întotdeauna consistentă și stimulativă – creată de ingeniosul baterist suedez, în compania distinșilor săi comilitoni Thobias Gabrielson/ contrabas, Andreas Hourdakis/ chitară, Daniel Karlsson/pian. Din proprie experiență, pot anticipa că va fi vorba de un spectacol demn de finalul unui eveniment muzical-cultural de succes.

Virgil Mihaiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.