Continuăm azi parcursul nostru turistic prin Baia Mare de altădată, ghidați de muzeograf Lucia Pop. Ne plimbăm de această dată prin Baia Mare – stațiune climatică. Un statut de care orașul s-a bucurat în perioada 1930-1940.
După Marea Unire din 1918, Baia Mare s-a integrat activ în viaţa politică, economică şi culturală a României Mari. Veniturile semnificative, provenite din activitatea economică, dezvoltată și foarte diversificată în perioada interbelică, au permis continuarea procesului de urbanizare și de modernizare, proces materializat prin străzi pietruite, apă curentă, canalizare, electricitate, sistematizare urbană, curăţenie, locuri de utilitate publică.
Trebuie să menționăm faptul că Baia Mare devenise un oraș modern, putem spune cochet, liniștit, cu drumuri îngrijite, cu parcuri, un oraș în care vedeai pictori în fața șevaletelor imortalizând vestitul cer albastru în peisaje admirate astăzi în muzee.
Pe de altă parte, împrejurimile, cu păduri, munți și dealuri erau locuri extraordinare pentru drumeții, locuri preferate de mulți turiști români și străini. Amintim câteva din minunatele zone pe care excursioniștii de altădată le îndrăgeau: Valea Borcutului, Valea Usturoiului, Adăpostul Petőfi, Dealul Florilor, Dealul Crucii, Valea Sf. Ioan, Valea Roșie, Morgăul, Izvorul Puțul de Fier.
Vorbim deja despre un turism organizat, orașul Baia Mare și împrejurimile numărându-se printre cele mai importante obiective turistice din România interbelică.
Într-un context favorabil din toate punctele de vedere, autoritățile locale au considerat oportună începerea demersului, foarte complicat de altfel, pentru dobândirea statutului de stațiune climatică pentru Baia Mare. Demersurile începute în anul 1929 au fost finalizate în anul următor, orașul beneficiind de acest statut de stațiune climatică până în anul 1940.
Nu a fost deloc ușor pentru conducerea orașului să convingă forurile decizionale de la București de faptul că acest statut era binemeritat. Iată un fragment din memoriul întocmit de Primăria Baia Mare în sprijinul acestei solicitări: ”Oraşul Baia Mare, cu un trecut istoric, cu o poziţie romantică, este una din cele mai frumoase şi admirabile regiuni ale României şi se prezintă ca o frumoasă grădină împrejmuită din toate părţile de păduri şi văi adorabile. Într-o vale frumoasă, şerpuită în lungime de râurile de munte Valea Blidarului, a Ferneziului şi Săsarul, este aşezat oraşul, ca spate având şirul de munţi Gutâi… Aceste ţinuturi cu văi adorabile, neîntrecute în splendoarea lor, la care contribuie clima dulce a ţinutului au adus de sute de ani admiratori şi turişti vizitatori din toată lumea…” (24 mai 1930).
În cei zece ani orașul Baia Mare a cunoscut o perioadă de prosperitate. Multe s-au schimbat în felul cum arăta orașul, în administrația locală, dar și în comportamentul membrilor comunității. Aceste schimbări au fost impuse chiar de cerințele noului statut.
Stațiunea climatică se întindea în dreapta râului Săsar spre dealurile din partea de nord a orașului. În interiorul stațiunii erau cuprinse mai multe obiectve, de relaxare, culturale și de tratament, toate cu administrare proprie coordonată de Primăria orașului. Parcul ”Regina Maria”, cu o nouă imagine, oferea turiștilor, pe lângă liniște și priveliști frumoase, spectacole, expoziții de pictură, muzică de jazz în restaurantul ”cu servire excelentă la prețuri mici”.
De mare atracție turistică a continuat să fie Sanatoriul Wagner, inaugurat în vara anului 1922. Cu un mic exercițiu de imaginație ne putem întoarce în timp, cu aproximativ 100 de ani, și vom descoperi că Baia Mare, un oraș minier prin tradiție, avea totuși un farmec deosebit pe care nu îl întâlneai nicăieri în altă parte.
Materialul integral este disponibil aici.
muzeograf Lucia POP
Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
CITEȘTE ȘI:
Atracții turistice din Baia Mare de altădată | O vizită la hotelul mare al orașului și o plimbare prin grădina publică
Muzeul de Istorie și Arheologie ”locuiește” în staţia de afinare a aurului şi argintului din Baia Mare
