Atletism – alergare montană | Sportivi de la Athletic Târgu Lăpuș la Campionatele Mondiale masters

Timp de trei zile (15-17 septembrie), în Madeira s-au desfășurat Campionatele Mondiale masters de alergare montană. Aflată sub egida World Mountain Running Association, competiția s-a adresat sportivilor cu vârste cuprinse între 35 și 79 de ani. Pentru ediția din acest an, competiția a adoptat un nou format, de două curse – classic uphill (cu o lungime de 9,2 km) și long distance (cu o lungime de aproximativ 32,4 km).

Maramureșul a fost reprezentat la această ediție a Campionatelor Mondiale de trei dintre componenții ACS Athletic Târgu Lăpuș: Nicoleta Marinela Sasu (la categoria F35), Delia Cupșa (F45) și Artur Ianoș Mikloș (M50).

În proba masculină a probei classic uphill Artur Mikloș s-a clasat pe poziția a 8-a. La categoria F45, Delia Cupșa a fost a 11-a dintr-un total de 53 de concurente. Deși înscrisă în competiție, Nicoleta Marinela Sasu a decis să nu facă deplasarea din cauza unor probleme  personale.

Următoarea ediție a Campionatelor Mondiale de alergare montană va avea loc în septembrie 2024 în Spania, la Canfranc, un sat din Munții Pirinei aflat la peste 1.000 de metri deasupra nivelului mării, situat la frontiera francezo-spaniolă.

Sursă informații și foto: Alin Boțioc

CITEȘTE ȘI: Atletism – Masters | Două titluri naționale și un debut pentru…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.