În cadrul proiectului ”Băimărenii compostează”, miercuri, 8 septembrie, de la ora 17.30, este organizat online workshop-ul ”Inițiere în compostare”.
Un atelier în care se va vorbi nu doar despre ce înseamnă compostarea și cum se transformă materia organică în pământ roditor, dar și despre cum poți face chiar tu compost, reducând astfel considerabil atât volumul de deșeuri, cât și poluarea mediului înconjurător. Participarea la atelier este gratuită.
Obiectivul general al proiectului ”Băimărenii compostează” este acela de a crește gradul de informare, în rândul membrilor din comunitatea băimăreană, în ceea ce privește colectarea și reciclarea deșeului alimentar compostabil, compostarea, dar și ce înseamnă în mod concret teme precum ecologie, sustenabilitate, emisii și amprentă de carbon.
Proiectul “Băimărenii compostează” este unul câștigător de finanțare prin intermediul programului ”Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, finanțat prin Lidl Romania și implementat local de către Banca pentru alimente Maramureș și Explorania. (G.D.)
🌱 Pagina atelierului este disponibilă aici.
Sursă informații și foto: Facebook / Baimarenii composteaza
CITEȘTE ȘI:
Participă la proiectul pilot “Băimărenii compostează”