Ansamblul Folcloric Național ,,Transilvania’’ participă la Festivalul Național de Folclor ,,Ioan Macrea’’

Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania” (Sursă foto arhivă: Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”)

Ansamblul Folcloric Național ,,Transilvania’’ revine pe scena Festivalului Național de Folclor ,,Ioan Macrea’’, un eveniment de referință în cultura tradițională românească, organizat de Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului.

”Pe această cale îi mulțumim doamnei manager Silvia Macrea pentru invitația de a fi parte din acest eveniment de suflet, care celebrează tradițiile și valorile autentice românești. Așteptăm cu nerăbdare să ne reîntâlnim cu prietenii și colegii noștri și să aducem în fața publicului frumusețea cântecelor și dansurilor din Maramureş.

Pe 6 noiembrie, începând cu ora 18:00, vă așteptăm cu drag la Sibiu, alături de îndrăgiții artiști Andreea Ghițiu și Deți Iuga, Orchestra Ansamblului Folcloric Național ,,Transilvania’’, condusă de maestrul dirijor Eduard Albina, precum și corpul de balet, sub îndrumarea asistenților coregrafi Daniel Bota și Lavinia Pașca”, informează Ansamblul Folcloric Național ,,Transilvania’’, pe pagina de Facebook.

Data: 6 NOIEMBRIE 2024
Ora: 18:00
Locația: Centrul Cultural ,,Ion Besoiu’’ Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.