Animo Puppets Studio a celebrat prin trei reprezentații ”majoratul” unui spectacol

Animo Puppets Studio a celebrat azi 18 ani de când propune spectacolul ”Povestea prostiei”, după Ion Creangă. Cum altfel decât jucându-l! În Șurdești, Cetățele și Șișești. ”Copiii au fost foarte entuziasmați. E mare și bucuria noastră când vedem surpriza din ochii copiilor care participă pentru prima dată la un spectacol de teatru”, spune Iulian Bulancea.

C’est ma vie – credit Bogdan Dănescu

Animo Puppets Studio este o companie de teatru profesionistă, independentă, compusă din Carmen și Iulian Bulancea. Actori care activează și în cadrul Teatrului Municipal Baia Mare. Compania are și colaboratori, pe Camelia Strat Blidar și Ruxandra Lăzărescu. Animo Puppets Studio a luat ființă din dorința artiștilor de a-și crea și interpreta propriile spectacole, de a experimenta noi mijloace de exprimare în arta teatrală.

”După câțiva ani de activitate în Baia Mare, compania s-a mutat temporar la Montreal (Canada), unde membrii companiei și-au completat studiile teatrale, timp în care participă la diverse festivaluri, colaborează cu diverse companii (Cirque du Soleil, TeleQuebec, printre altele)”, preciza în urmă cu ceva timp pentru eZiarultău Iulian Bulancea. În 2016 compania revine în Baia Mare, iar membrii trupei își reiau activitatea la Teatrul Municipal în calitate de actori, dar și de creatori de spectacole apreciate și premiate la diverse festivaluri de teatru.

Fabula Crasa
Capra cu trei iezi – credit George Mihuț
Apolodor

Între timp anii au trecut și Animo Puppets Studio a celebrat azi 18 ani de când joacă spectacolul ”Povestea prostiei”, după Ion Creangă. O adaptare după ”Prostia omenească” și ”Povestea unui om leneș”. Pentru a marca momentul, spectacolul aniversat a avut azi trei reprezentanții. În Șurdești, Cetățele și Șișești. ”Copiii au fost foarte entuziasmați. E mare și bucuria noastră când vedem surpriza din ochii copiilor care participă pentru prima dată la un spectacol de teatru”, mărturisește Iulian Bulancea.

Dacă ”Povestea prostiei” este cel mai longeviv spectacol din repertoriul Animo Puppets Studio, cea mai recentă creație este ”Apolodor”. ”Capra cu trei iezi”, ”Fabula crasa” sau ”C’est ma vie” sunt alte producții Animo Puppets Studio. Compania a fost prezentă de-a lungul anilor la diverse festivaluri internaționale: ”Sub masca lui Merlin” din Timișoara, ”Puppets Occupy Street” de la Craiova, ”Gulliver” de la Galați sau ”Izmir International Puppet Days” din Turcia.

Povestea prostiei

Sursă foto: Animo Puppets Studio

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.