Sunt conștient că internetul ar putea deveni o sursă de infinită cunoaștere dar, din motive necunoscute mie, a devenit un imens depozit de informații false sau denaturate, în care cele mai nesăbuite idei sunt intens mediatizate. De exemplu, sunt sigur că fiecare dintre noi am vizionat măcar o dată videoclipurile YouTube care, pe un fond muzical răscolitor, ne prezintă arheologi uluiți ce dezgroapă schelete umane gigantice. Desigur, impactul emoțional este copleșitor și, în anumite cazuri, cei mai ușor influențabili dintre noi rămân convinși că este vorba de descoperiri autentice și consideră că este cazul să adopte noi perspective asupra trecutului. Astfel se formează convingeri ce pot dura o viață întreagă și poate, involuntar, se creează noi teorii ale conspirației.
Din fericire, gândirea critică este o abilitate importantă a omului și constituie un instrument cognitiv eficient care ne ajută să determinăm dacă informațiile fantastice care ne inundă permanent sunt legitime și conforme cu realitatea. Urmând această cale, o examinare atentă a filmulețelor cu uriași a scos la iveală grave contrafaceri, fiind categorisite în întregime ca simple opere de ficțiune și fac parte dintr-o îndelungată farsă de pe internet.
Eu personal am întâlnit pentru prima dată giganții în basmele pe care mi le citeau părinții pe când eram copil. Mai târziu am realizat desigur că sunt povești cu personaje inventate dar, peste ani, am descoperit o altă carte care la rândul ei vorbea despre uriași. Cu acea ocazie mi-a fost greu să pun la îndoială existența giganților deoarece era vorba de prima secțiune din Biblie, intitulată Geneza, care tratează crearea lumii, crearea bărbatului, a femeii și răspândirea urmașilor lor. Citind capitolul 6:1-4, unul dintre cele mai bizare ale Scripturii, am rămas profund marcat deoarece se vorbește explicit despre uriași:
1. Când au început oamenii să se înmulțească pe fața Pământului și li s-au născut fete,
2. Fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; și din toate și-au luat de neveste pe acelea pe care și le-au ales.
3. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci și omul nu este decât carne păcătoasă: totuși zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”
4. Uriașii (Nefilimi în ebraică) erau pe Pământ în vremurile acelea și chiar și după ce s-au împreunat Fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor și le-au născut ele copii: aceștia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.
Textul pare destul de greoi și încâlcit, dar expresia nefilimi se evidențiază de la prima citire. Interesant este că termenul mai apare și în cartea Numeri 13:33-34: ”Apoi, am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Enac, care se trag din neamul nefilimilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste”. Ca și cum nu ar fi îndeajuns, nefilimii apar și în alte scrieri evreiești sau creștine. De exemplu, Cartea lui Enoh, este un text antic care oferă informații detaliate despre îngerii căzuți, despre nefilimi și istoria lor dar, fiindcă atingea o serie de teme sensibile ce puteau genera cu ușurință interpretări nedorite, la începuturile creștinismului a fost eliminat din rândul textelor sfinte. A fost probabil una dintre primele cenzuri bisericești.
Din textul Genezei reiese clar că nefilimii sunt copiii Fiilor lui Dumnezeu și ai frumoaselor fiice ale oamenilor. Toate scrierile sfinte ne spun că Fiii lui Dumnezeu erau îngeri căzuți, creaturi spirituale care s-au răzvrătit împotriva Creatorului. Stabiliți pe Pământ printre oameni, ei s-au materializat în formă umană apoi s-au căsătorit cu fetele creștinilor și au avut copii hibrizi, numiți nefilimi. Uniunea nefirească dintre îngeri și oameni nu putea da naștere unor copii normali, astfel că nefilimii au fost niște uriași violenți și brutali care semănau groază în jurul lor. Datorită forței superioare de care dispuneau, mulți consideră că nefilimii sunt în realitate constructorii monumentelor megalitice, și nu omul obișnuit. Alții susțin că este doar o neînțelegere sau poate o greșeală introdusă neintenționat în Scripturi de-a lungul timpului. Paradoxal, cei care sunt obligați să creadă în existența nefilimilor sunt tocmai aceea care au încredere deplină în autoritatea lui Dumnezeu și consideră că Scripturile reprezintă cu adevărat cuvântul Său. Vorbim de câteva miliarde de oameni care cred într-un șarpe vorbitor care oferă mere, ceea ce este impresionant.
Chiar dacă existența uriașilor apare în scrierile sfinte, subiectul a constituit mereu un punct extrem de sensibil pentru teologi și a fost foarte rar citat în documentele oficiale deoarece se consideră că nefilimii au reprezentat ceva ce Dumnezeu nu a conceput niciodată. Mai mult, se crede că motivul principal pentru care Dumnezeu a provocat potopul biblic este tocmai existența uriașilor și influența negativă a acestora asupra oamenilor. Totuși, în jurul acestei povești biblice s-a creat o teorie a conspirației care susține că Vaticanul, împreună cu diferite organizații mai mult sau mai puțin mistice, au ascuns și ascund în continuare dovezile arheologice legate de aceste ființe înspăimântătoare. Oare tocmai reprezentanții de top ai creștinătății sunt cei care nu cred în Cuvântul lui Dumnezeu? Este greu de crezut, chiar dacă este evident că Vaticanul ascunde diferite manuscrise sau artefacte vechi, considerate nepotrivite.
De-a lungul timpului existența nefilimilor a dobândit abordări din ce în ce mai laice, prinse involuntar în speculații istorice sau arheologice. În primele sale etape, arheologia incipientă a fost pe bună dreptate îngrozită de rămășițele dinozaurilor sau ale mastodonților, creaturi necunoscute în acei ani de lumea științifică. Cu timpul spaima s-a transformat în atracție iar imaginația colectivă a sfârșit prin a accepta realitatea dispărută a nefilimilor. Romantismul apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea a preluat în mod firesc subiectul și a reușit chiar să îl idealizeze. Disputele reale au apărut însă după ce paleontologii au reușit să identifice cu succes rămășițele viețuitoarelor străvechi. Misterul fascinant al lumii populate de uriași s-a transformat într-o dramă, deoarece a scos în evidență penibilul certitudinilor din anii precedenți. Cum se întâmplă mereu, au rămas destui apărători ai lumii giganților străvechi și au continuat să-i evoce cu convingere până în zilele noastre.
Astăzi, ademenitoarea existență a uriașilor a corupt mii și mii de oameni, chiar dacă până în acest moment nu există nicio singură dovadă arheologică în favoarea convingerilor lor. Este adevărat că, periodic, apar voci care susțin că au descoperit câte un os sau un craniu gigantic dar mereu proba edificatoare dispare în depozitele unor instituții mai mult sau mai puțin cunoscute. Pe lângă tainicele depozite ale Vaticanului, cea mai defăimată instituție este o agenție federală independentă americană, Smithsonianul, cel mai mare complex de muzee din lume, despre care teoreticienii conspirației susțin că și-a propus să ascundă tot ce nu este conform cu moștenirea culturală a lumii pentru a nu fi obligați să rescriem istoria umanității. Probabil, noua variantă ar schimba anumite semnificații și ar elimina anumiți intermediari.
Vasile Petrovan
Imagine de la Pixabay
CITEȘTE ȘI:
Angoase științifice | Reptilienii
