Omenirea a aspirat întotdeauna la o viață veșnică și plină de împliniri, la un viitor în care sănătatea și vitalitatea să fie stări permanente. Transumanismul este tocmai un astfel de concept, care ne oferă perspectiva de a ne îmbunătăți condiția umană prin puterea științei și a tehnologiei.
Rădăcinile sale se află în viziunea lui Julian Huxley (1887–1975), un biolog evoluționist și filozof britanic, care în anii 1950 își imagina un viitor în care omenirea și-ar putea depăși limitele biologice, o societate în care toate barierele fizice ar putea deveni doar un ecou al trecutului, iar moartea ar putea deveni o simplă opțiune, nu o certitudine. El visa la o lume liberă de boli incurabile, în care tehnologiile avansate permit regenerarea celulară și chiar transferul conștiinței în forme digitale.
În prezent, progresele din medicina regenerativă și nanotehnologie par să ne ofere tocmai astfel de soluții pentru provocările anatomice cu care ne confruntăm.
De exemplu, tehnologia CRISPR ne deschide larg ferestrele către eliminarea predispozițiilor genetice la boli. Este o metodă revoluționară de editare genetică, care permite modificarea precisă a ADN-ului în organisme. A fost descoperită inițial în bacterii, care o folosesc de miliarde de ani ca un sistem de apărare împotriva virușilor. Și, totuși, mă întreb: ce înseamnă cu adevărat să ne asumăm controlul asupra propriului nostru ADN?
Un alt exemplu de inovație sau manipulare biologică este nanotehnologia, care utilizează nanoboți pentru tratamente medicale avansate. Sunt particule extrem de mici, invizibile cu ochiul liber, un fel de mini-roboți care pot fi proiectați să circule în organism și să îndeplinească diverse funcții, cum ar fi detectarea bolilor, administrarea țintită a medicamentelor, repararea țesuturilor afectate sau pot contribui la regenerarea organelor. Mai mult, neurotehnologiile emergente, care ne vor permite să ne conectăm creierul la dispozitive digitale, aduc cu sine întrebări despre cine suntem cu adevărat.
Adevărul e că în spatele acestor progrese se află o complexitate care ne face să ne îndoim de intențiile noastre și, chiar dacă această viziune utopică poate părea deosebit de captivantă, eu continui să mă întreb: ce înseamnă să fim umani într-o lume în care granițele dintre om și mașină devin tot mai difuze? Ce preț suntem dispuși să plătim pentru a ne transforma în „post-umani”? Oare chiar nu mai există dorința sinceră de a ne păstra autenticitatea și legătura cu ceea ce ne face umani?
Desigur, întrebările etice care apar sunt complexe și greu de ignorat, iar în spatele acestor progrese tehnico-științifice se ascunde frica de a ne pierde esența umană. Pe măsură ce ne avântăm în această direcție ar fi oportun să ne întrebăm dacă progresele vor aduce cu adevărat beneficii pentru noi, ca specie. „Puterea nu provine din capacitatea fizică, ci din voința spirituală”, spunea Gandhi și avea perfectă dreptate.
Din păcate, pe lângă evidentele dileme etice, transumanismul poate să amplifice inegalitățile sociale. Oare aceste tehnologii avansate vor fi accesibile tuturor oamenilor sau vor crea o diviziune între cei care pot beneficia de ele și cei care nu? Progresul tehnologic va crea oare o societate mai echitabilă, sau va lăsa în urmă o parte dintre noi, adâncind și mai mult faliile deja existente?
Din fericire, există oameni și oameni. De aceea, îmi imaginez o lume duală, în care unii dintre noi vom alege să rămânem „naturali”, iar alții vor opta pentru augmentări. Dar această polarizare ar putea genera conflicte, iar interacțiunile dintre „post-umani” și cei care refuză tehnologia ar putea duce la fracturarea societății. În aceste condiții, vom putea oare să cultivăm dialogul și înțelegerea, respectând alegerile fiecăruia? Oare suntem pregătiți să acceptăm și să apreciem diversitatea experiențelor umane? Oare îmbunătățirile tehnologice trebuie să devină măsura valorii noastre?
În căutarea unui echilibru, eu v-aș propune să ne reexaminăm relația cu tehnologia și natura umană. Consider că ar trebui să ne concentrăm pe cum putem folosi aceste instrumente pentru a ne îmbunătăți viețile, dar fără a pierde din vedere ceea ce este mai important, ceea ce ne definește cu adevărat ca oameni. Creativitatea, empatia și conexiunea umană, sunt elemente fundamentale care nu pot fi replicate tehnologic. Chiar și atunci când progresele par promițătoare, este important să ne întrebăm: oare ne îmbunătățim viața sau tocmai ne îndepărtăm de esența umanității?
Prin urmare, transumanismul ne provoacă să privim nu doar spre orizontul viitorului nostru, ci și în adâncurile identității noastre. Într-o lume aflată într-o perpetuă metamorfoză, este esențial să ne amintim cine suntem, ce vise îmbrățișăm și, mai ales, ce dorim să devenim. Așadar, să rămânem receptivi la aceste dileme și să ne păstrăm sufletul viu, chiar și în fața celor mai sofisticate invenții ale științei. Să nu uităm niciodată că adevărata măreție a umanității se află în capacitatea noastră de a ne păstra empatia și compasiunea.
Vasile Petrovan
Imagine de la Pixabay
CITEȘTE ȘI:
Angoase științifice | Sarea de Himalaya
