Citind despre viața și opera englezului Alfred Russel Wallace (1823-1913), unul dintre cei mai respectați oameni de știință ai tuturor timpurilor, am descoperit cu stupoare o scrisoare încărcată de ură adresată de un necunoscut mult iubitei sale soții, Annie:
”Doamnă Wallace,
Doamnă, dacă soțul tău va fi adus acasă într-o zi cu fiecare os zdrobit, vei ști motivul. Spune-i de la mine că este un hoț și un mincinos și, pe cât de sigur că îl cheamă Wallace, tot așa te asigur că nu va muri în patul său.Trebuie să fii o nenorocită ca să fii obligată să trăiești cu un astfel de criminal. Nu te gândi și nu îl lăsa să creadă că am terminat cu el”.
Vă puteți imagina surprinderea mea când am citat aceste rânduri, știind că – pe lângă uriașele sale contribuții în biologie – savantul a fost un om cu o extraordinară amploare de interese, fiind cunoscut ca un apărător aprig al drepturilor omului obișnuit și al drepturilor femeii, al cauzelor mișcărilor muncitorești, dedicat totodată protecției prin lege a terenurilor rurale și a monumentelor istorice, ba chiar un susținător al construirii de centuri verzi și parcuri. Prin urmare, a fost un om care iubea natura și empatiza permanent cu nevoile semenilor săi. Cum reușise atunci un asfel de om să provoace atâta ură?!
Se pare că semnatarul scrisorii era John Hampden (1819-1891), o personalitate despre care nu auzisem nimic până atunci. Desigur că m-am informat imediat. Era vorba de un fanatic religios, josnic, extrem de ironic și zgomotos, care susținea că niciun verset din Biblie nu afirmă că Pământul este o sferă și de aceea oamenii de știință mint cu nerușinare. Ca și cum nu ar fi fost îndeajuns, Hampden mai aflase că Samuel Birley Rowbotham (1816-1884), un om inteligent cu deosebite abilități de dezbatere, a efectuat în anul 1838 un experiment care (susținea el) dovedea în mod categoric că Pământul este plat și nicidecum sferic.
Este vorba de așa numitul experiment Bedford Level, mai exact o serie de observații efectuate pe cursul râului Old Bedford, un canal cu o curgere lentă și în linie dreaptă pe o distanță de circa 10 km, ceea ce oferă condiții optime pentru a observa și măsura curbura Pământului. Experimentul consta în observarea unei bărci care nu dispare din raza vizuală a telescopului pe toată lungimea canalului. Conform curburii terestre măsurate de geografi, barca ar fi trebuit să dispară și, de aceea, era evident că Pământul este plat iar oamenii de știință greșeau dar, din motive necunoscute, continuau să mintă cu insolență. Mă întreb, oare ce motiv or fi avut?! Dar asta implică o altă discuție…
John Hampden a preluat cu entuziasm ideile lui Rowbotham cum că Pământul era în realitate un disc plat, mărginit de un perete de gheaţă ca un dig (Antarctica) care împiedica oceanele să se scurgă peste margine. Polul Nord se afla în centrul Pământului iar Soarele, Luna şi stelele se aflau la o distanţă de maxim 5000 de kilometri, cocoțate pe o boltă în forma unui clopot. Astfel, răsăritul şi apusul țineau doar de perspectivă. Totul părea conform scrierilor biblice și de aceea, plin de încredere, Hampden a început să promoveze ideea Pământului plat și, într-un final, încercând să batjocorească comunitatea științifică, a propus un pariu inedit.
În anul 1870, prin intermediul jurnalului săptămânal Scientific Opinion, a oferit 500 lire strerline celui care se va încumeta să dovedească sfericitatea Pământului prin repetarea experimentului Bedford Level. Abia în acel moment aveau să se intersecteze drumurile lui John Hampden cu cele ale marelui savant Alfred Russel Wallace care, având nevoie urgentă de bani, a acceptat încrezător provocarea.
De această dată experimentul a îmbrăcat haine noi deoarece Wallace a înțeles imediat că Rowbotham omisese în anul 1838 efectele refracției atmosferice. Savantul știa că densitatea aerului scade odată cu altitudinea și, de aceea, razele de lumină care călătoresc orizontal își îndoaie traiectoria în jos rezultând o vizualizare curbată și suprafața Pământului poate apărea plată. Într-un mod aproape asemănător apare și fenomenul de miraj. Înarmat cu aceste cunoștințe, savantul a ajustat metoda predecesorului său prin minimalizarea influenței refracției atmosferice și a putut măsura cu destulă ușurință o curbură compatibilă cu un Pământ sferic. Arbitrii l-au declarat câștigător și i-au înmânat suma de bani pusă în joc.
Hampden însă a luat foc, declarând furios că toți sunt mincinoși, hoți și ticăloși ordinari. Au urmat zece ani de calomnii și chiar cauze prelungite în instanțe. Într-un final Hampden a fost închis pentru că a amenințat că îl va ucide pe Wallace. Și când te gândești că noțiuni fundamentale de fizică l-ar fi făcut să înțeleagă fenomenul natural și l-ar fi scăpat de multe belele…
Se părea că teoria Pământului plat eșuase, dar nu a fost așa. Rowbotham nu s-a lăsat și, sub pseudonimul Parallax, a publicat o carte de 430 de pagini intitulată ”Astronomia Zetetică; Pământul nu este un glob”. A ținut o mulțime de prelegeri, reușind să convertească treptat un anumit număr de creduli care, desigur, nu stăpâneau noțiuni de fizică. Cu ajutorul lor a fondat Societatea Zetetică a Pământului Plat care, în anul 1956, a devenit Societatea Pământului Plat. În 1914, Biserica Creștin Catolică Apostolică din SUA a preluat și și-a asumat ideile lui Rowbotham iar în 1923, cu ajutorul unui post de radio propriu, le-au promovat pe scară largă. De atunci numărul adepților a crescut și circa 1% din populația americană (câteva milioane de oameni) se declară convinși că planeta nu este o sferă ci un disc și toți oamenii de știință ai planetei conspiră pentru a le ascunde adevărul.
Astăzi există mai multe organizaţii de acest tip în lume, dar cea mai cunoscută este „Flat Earth Society”, cu sediul în California, iar cel mai vocal susținător și recrutor al acestei teorii este americanul Mark K. Sargeant. România nu s-a lăsat mai prejos și în 2019, la Cluj-Napoca, a avut loc prima conferință a Asociației Pământului Plat al cărei președinte este Adrian Rus, un român de 60 de ani originar din Mediaș, stabilit în SUA, cum era firesc.
Post scriptum. Totuși, suntem conștienți că există întotdeauna două moduri opuse de a ajunge la destinație, prin urmare….
Vasile Petrovan
Imagine de la Pixabay
CITEȘTE ȘI:
Angoase științifice | Fascinanta Atlantida
