Trăim într-o epocă în care granițele dintre opinie și cunoaștere s-au estompat, în care click-urile determină adevărul absolut, iar confuzia crește pe măsură ce accesul la informație devine tot mai facil. Departe de a cultiva o înțelegere adâncă, această abundență informațională a dat naștere unui fenomen tragicomic. Mai exact, după ce unii semeni de-ai noștri citesc un articol oarecare, confundă superficialitatea cu profunzimea și se proclamă erudiți. Este un spectacol trist al ignoranței camuflate în aroganță intelectuală, unde opiniile sunt confundate cu adevărata cunoaștere.
Metaforic spus, o opinie este ca o bărcuță de hârtie lansată pe un râu, menită să plutească doar cât să stârnească o serie de valuri. În opoziție, cunoașterea este un vapor solid care străbate oceanul, dotat cu busolă, echipaj și o hartă bine desenată. Din nefericire, astăzi mulți preferă bărcuța fragilă, convinși că orizontul pe care-l zăresc este tot ce există.
Internetul este o grădină luxuriantă, în care fiecare dintre noi putem planta orice fel de floare, de la lalele și trandafiri, până la buruieni toxice. Problema reală apare când buruienile se înmulțesc mai eficient decât florile. Astfel, o simplă părere devine rapid o „convingere bine documentată”, sprijinită de un articol citit superficial, pe care autorul însuși l-a scris poate din plictiseală sau pentru câțiva galbeni.
„Am citit un articol pe un site renumit” este noul strigăt de luptă al celor care și-au înlocuit anii de studiu cu cinci minute de scrolling, fără să înțeleagă că o opinie este o percepție subiectivă, o impresie ușor de formulat, dar la fel de fragilă ca un balon de săpun. Astfel, opinia își pierde modestia și iese la atac. Dacă odată era o simplă declarație de preferință sau de percepție personală, acum ea aspiră la statutul de adevăr.
De aceea, pe parcursul a doar câteva rânduri parcurse într-un articol, unele persoane ajung la convingerea că stăpânesc în profunzime concepte complexe din geologie, astronomie, fizică, chimie, biologie sau chiar medicină. Adesea, toate deodată. Această iluzie a cunoașterii fulgerătoare îi determină să se simtă experți, dar fără să înțeleagă că adevărata înțelegere necesită ani de studiu, de cercetare și introspecție.
Cei mai mulți se opresc la suprafața informațiilor, subestimând vastitatea domeniilor și complexitatea conexiunilor dintre ele. De aceea, eruditul modern nu mai poartă ochelari și nu mai deține biblioteci prăfuite. În schimb, are conturi de social media unde își postează cu încredere „cercetările” sub forma unui meme sau a unei fraze răstălmăcite. Ironia constă în faptul că mulți dintre ei nu sunt rău intenționați. Ei chiar cred că dețin adevărul absolut și, fără să-și dea seama, devin prizonierii opiniei, ceea ce Socrate numea ”doxa”, un construct fragil bazat pe informații incomplete. Spre deosebire de ”episteme”, cunoașterea solidă care cere o muncă asiduă, doxa este ușor de dobândit și, după cum putem observa, la fel de ușor de răspândit.
Dar ce poate fi mai seducător decât simplitatea? Să îți extragi cunoașterea dintr-o sursă rapidă pare ideal. Totuși, această simplitate vine cu un preț ce implică pierderea capacității de a gândi critic. Cunoașterea autentică presupune să cercetezi, să cauți alte perspective și, foarte important, să verifici sursele, în timp ce opinia derivată de pe Internet este o lucrare abstractă, în care fiecare vede ce vrea să vadă, iar interpretările devin infinite.
Răspunsul stă în natură. Omul este o ființă narativă, atrasă de povești simple. Opiniile sunt ușor de înțeles și de adoptat, în timp ce cunoașterea necesită un efort cognitiv suplimentar. Adăugați la aceasta și iluzia de acces instantaneu la informația corectă, iar rezultatul este o societate în care fiecare se consideră expert. Paradoxal, tocmai această abundență de informații ne face mai confuzi. Și aici intervine drama, deoarece cu cât ne atașăm mai mult de opiniile noastre, cu atât ne îndepărtăm de dorința de a cunoaște.
Cum am putea ieși din această mlaștină intelectuală? Poate că soluția este să ne întoarcem la modestia lui Socrate, „știu că nu știu nimic”, și, în loc să ne grăbim să oferim răspunsuri, poate ar fi mai bine să punem mai multe întrebări. În loc să citim un articol, să citim mai multe. Și, mai presus de toate, să înțelegem că adevărata cunoaștere este un proces continuu, și nu o destinație.
În final, trebuie să recunoaștem că toți ne aflăm în aceeași barcă, navigând pe apele cunoașterii. Nimeni nu deține adevărul absolut. Chiar și aceste rânduri oglindesc doar părerea mea personală. De aceea, vă încurajez să aprofundați subiectul din alte surse, pentru a vă adânci înțelegerea și a vă construi propriile voastre convingeri, nu doar să rămâneți la suprafața unei singure perspective.
Vasile Petrovan
Imagine de la Pixabay
CITEȘTE ȘI:
Angoase științifice | Graba strică treaba
