Angoase științifice | Mișcarea Raeliană

În opinia mea, cercetarea legată de existența vieții extraterestre reprezintă unul dintre cele mai fascinante și mai incitante domenii de activitate științifică. Ramura științei care studiază originea, evoluția și distribuția vieții în Univers este astrobiologia. Mai exact, cercetătorii din acest domeniu investighează condițiile care ar putea permite existența vieții pe alte planete sau sateliți din Sistemul nostru Solar și chiar din alte Sisteme Stelare mai mult sau mai puțin îndepărtate.

Din mai multe motive, probabilitatea reușitei este copleșitoare dar, din nefericire, până în prezent nu există nicio singură dovadă concludentă în favoarea existenței vieții nepământene. Desigur, din pricina imenselor consecințe științifice, filozofice, religioase, sociale sau psihologice, cercetările continuă și au luat un avânt semnificativ în ultimii ani.

Chiar dacă probele incontestabile lipsesc cu desăvârșire, curiozitatea înnăscută a omului, fascinația față de mister și necunoscut sau poate doar dorința sinceră de conexiune cu restul Universului au produs o sumedenie de teorii care susțin în mod categoric existența vieții extraterestre. Unele implică vestitele OZN-uri, altele speculează că anumite artefacte istorice și structuri antice pot fi interpretate ca dovezi concrete ale contactului cu extratereștrii în trecutul umanității. Mai mult, au apărut lideri care susțin că au fost contactați și instruiți de entitățile nepământene să pregătească populația planetei pentru o iminentă întâlnire.

Nu mi-am propus să susțin sau să combat aceste teorii, dar una dintre ele mi-a atras în mod special atenția deoarece, în doar câțiva ani, a devenit o adevărată mișcare religioasă și se bucură de zeci de mii de adepți. Este vorba de Mișcarea Raeliană, fondată în anul 1974.

Liderul și inițiatorul organizației este Claude Maurice Marcel Vorilhon, născut la 30 septembrie 1946 în Vichy, Franța. A fost un copil nelegitim, născut în urma unei legături neconjugale a mamei sale cu un bărbat cu origini evreiești. Copilăria și-a petrecut-o în pitorescul orășel Ambert care a dat numele celebrei brânze Fourme d’Ambert, aflat în grija bunicii sale materne deoarece tatăl său nu știa de existența sa. Lipsa tatălui va lăsa urme adânci în sufletul său, dar decompensarea ca adult va îmbrăca o haină originală.

A primit o educație atee lipsită de orice informație legată de divinitate, prin urmare nu a fost niciodată botezat. La 15 ani a decis să-și hotărască singur destinul și a fugit la Paris. Mai întâi și-a dorit să devină artist și pentru asta a cântat pe străzi, prin diferite cafenele și într-un târziu prin cabarete, unde imita eficient stilul cântărețului belgian Jacques Brel. În scurt timp a fost descoperit de directorul unui post național de radio care l-a ajutat să semneze un contract ce putea să îl propulseze în lumea pop.

În acel moment a hotărât să își schimbe numele pentru întâia oară devenind Claude Celler. Totul a durat doar câțiva ani deoarece protectorul său s-a sinucis. S-a resemnat și a renunțat la muzică dar în scurt timp și-a creat propria revistă de mașini sport Autopop și totodată a cunoscut-o pe prima dintre cele trei neveste ale sale. Se întâmpla în anul 1971 și viața sa promitea un parcurs normal.

Totul s-a schimbat însă pe 13 decembrie 1973 când, la numai 27 de ani, în timpul unei plimbări solitare într-un crater din Munții Clermont-Ferrand din centrul Franței a văzut coborând o navă extraterestră. Împietrit de magia momentului, a privit cum coboară o ființă nepământeană.

Ca și cum nu ar fi fost îndeajuns, entitatea l-a abordat într-o franceză perfectă și l-a asigurat că vizita sa are scopul să îi dezvăluie secrete importante pe care va trebui să le transmită tuturor oamenilor de pe planetă. Prin urmare, extraterestrul venise pe Pământ să-l întâlnească pe el și nu pe altcineva, cu un scop bine definit. După acest eveniment, Claude Vorilhon, noul reprezentant al extratereștrilor pe Pământ, a renunțat la revista sa de mașini sport și în câteva luni a publicat o carte de 160 de pagini intitulată sugestiv ”Cartea care spune adevărul”, în paginile căreia a dezvăluit mesajul primit.

Se pare că extraterestrul cu pricina, al cărui nume era Yahweh, i-a mărturisit mai întâi că este tatăl său biologic și că numele său nu este Claude Vorilhon, ci Raël. Apoi l-a asigurat că viața pe Pământ a fost creată acum 25.000 de ani, pe când oamenii de știință extratereștri, Elohimii, au decis în timpul unei competiții să creeze o ființă inteligentă cât mai asemănătoare lor. Fiecare echipă a creat un anumit tip de oameni dar cel mai reușit model a fost creat de elohimii instalați în regiunea actualului Israel. Prin urmare, evreii sunt oamenii cei mai apropiați de perfecțiunea creatorilor lor.

Dacă analizăm puțin această primă parte a poveștii este evident că, hai să-l numim Raël în continuare, încearcă să se plaseze deasupra muritorilor de rând (ne-evrei) datorită descendenței sale paterne. Mai mult, numele Yahweh al presupusului tată biologic nepământean este numele ebraic al lui Dumnezeu (Eu sunt cel ce sunt) revelat lui Moise în cartea Exodului. Ca și cum nu ar fi fost îndeajuns, numele de elohim este un alt termen de referință pentru Dumnezeu din limba ebraică. La rândul său, numele Raël, este un derivat din „Israel” care înseamnă omul lui Dumnezeu sau în acest context îngerul lui Dumnezeu. Prin urmare, suntem pe tărâm biblic.

În acest context Raël devine automat un profet și i se permite reinterpretarea Bibliei. Astfel, personajele și evenimentele cuprinse în Scrierile Sfinte obțin origini și motivări nepământene. Urmând aceeași logică, rezultă că toți profeții au fost creați de elohimi și trimiși pe Pământ cu un singur scop, mai exact pentru a pregăti umanitatea pentru iminenta apocalipsă.

În mod curios, cred eu, Raël susține că apocalipsa biblică a avut loc la 6 august 1945 la Hiroshima, când americanii au aruncat prima bombă atomică. Elohimii au văzut că omenirea a intrat cu acea ocazie în era apocalipsei și de aceea au răpit-o pe mama lui Raël, au însămânțat-o la data de 25 decembrie 1945 (în ziua de Crăciun) și au trimis-o înapoi pe Pământ pentru a da naștere unui nou profet. Prin urmare noul născut poate fi așezat la aceeași masă cu profeții care au inițiat marile religii ale planetei, fiind ultimul dintre ei și cu o misiune mult mai importantă. Vorbim de o ființă jumătate pământean – jumătate extraterestru, o persoană extraordinară cu o misiune postapocaliptică și o genealogie de invidiat.

Dacă povestea pare delirantă trebuie să știți că în următoarele cărți Raël susține că a avut mai multe contacte cu elohimii și cu o ocazie chiar a vizitat planeta lor, unde i-a întâlnit pe toți profeții anteriori Moise, Isus, Mahomed și Budha, toți copii ai lui Yahweh menținuți în viață prin clonări succesive. Este vorba de o reuniune familială deoarece putem deduce că Raël este fratele vitreg mai mic al acestora. DA, dragii mei, există zeci de mii de oameni care astăzi sunt convinși că Raël este fratele lui Isus.

Pe această fundație, religioasă dar fără un Dumnezeu tradițional, a fost înființată în anul 1974 Mișcarea Raeliană, o organizație a cărei influență este astăzi globală. Doctrina ei, care preamărește clonarea umană, sexul liber, non-violența și desigur acceptarea mesajului extraterestru, este contestată de toate guvernele lumii. Și totuși…, Raelismul prosperă și profetul a intrat în rândul miliardarilor planetei. Nici nu se putea altfel.

Vasile Petrovan
Imagine de la Pixabay

CITEȘTE ȘI:
Angoase științifice | Uriașii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.