Nu demult, stam îngândurat în fața ferestrei larg deschise lăsând adierea nopții să-mi învăluie simțurile. Mintea îmi era atrasă de un fenomen pe care îl descoperisem de curând. Era vorba de fosfene, acele mici licăriri de lumină care apar pe fundalul întunericului când ochii sunt închiși. Le văzusem toată viața și eram convins că se întâmplă oricui, într-un mod perfect natural.
Se pare că avusesem dreptate dar, în urma unei căutări întâmplătoare pe internet, dădusem peste un text care descria metoda doctorului Francis Lefebure, un experiment care presupunea expunerea intenționată a ochilor la o sursă de lumină blândă timp de câteva secunde, urmată de închiderea lor și observarea atentă a fosfenelor generate.
Articolul sugera că fenomenele vizuale nu trebuie percepute ca simple iluzii optice, ci ca o modalitate autentică de a stimula creierul, de a îmbunătăți memoria, concentrarea și chiar creativitatea. Prin urmare, ideea promovată era că acele scânteieri care dansează pe retina închisă nu sunt banale reflexii, ci reprezintă o poartă larg deschisă către mintea noastră subconștientă.
Nu sunt adeptul de a accepta imediat ca adevărate informațiile ieșite din tipare, așa că, de obicei, îmi iau timp să consult și alte perspective înainte de a trage o concluzie. Astfel, am descoperit că se desfășoară o serie de experimente pe această temă, unele dintre ele fiind finanțate de companii precum Philips și Osram, care produc lămpi cu lumină naturală. Mai mult, se afirma că metoda este pe deplin compatibilă cu orice terapie alternativă, chiar și cu medicina convenţională.
Fascinat de ideea că propriul meu creier putea să-mi dezvăluie colțuri ascunse ale percepției și ale conștiinței, am început să experimentez. Am stins lumina din cameră și, în picioare, în fața ferestrei deschise, am privit concentrat becul unui stâlp de pe bulevard, așa cum indicau instrucțiunile. După câteva secunde mi-am închis ochii. Urmele de lumină persistau dansând pe fundalul întunericului, conturându-se în cercuri, spirale sau pete de culori, amintind de stelele unei nopți senine. Era un joc hipnotic de forme și mișcări ce păreau să curgă într-un ritm propriu.
Nu mi-am simțit subconștientul vibrând, nici nu mi-a fost dezvăluit vreun secret ancestral, dar am simțit că, într-un fel, fosfenele îmi dezvăluiau un sentiment autentic, în care imaginația și realitatea părea că se contopesc. Trăiam o stare de excepție.
Totuși, în acea tăcere adâncă a spectacolului, o ușoară neliniște a început să prindă contur. Mi-am amintit că citisem undeva, cu ani în urmă, că fosfenele sunt semne ale unei afecțiuni grave, mai exact ale unor rupturi sau dezlipiri de retină a gelului vitros. Primele semne sunt percepute ca minunate licăriri, albe sau albăstrui. Mai târziu apar ca fulgere de lumină. În acel moment diagnosticul impune o intervenție medicală urgentă, altfel duce la orbire.
Vă imaginați cum îndoiala s-a strecurat în mintea mea umbrind entuziasmul inițial, ridicând instant întrebări despre veridicitatea și impactul real a ceea ce experimentam singur în plină noapte. Mi-am amintit cum părinții îmi spuneau mereu să nu privesc direct nicio sursă de lumină, precum becurile sau Soarele. Prudent, am ocolit cu privirea lumina becului din stradă, în timp ce în capul meu se nășteau întrebări: Dacă acele jocuri strălucitoare de lumini sunt mai mult decât o simplă iluzie?, Dacă ele semnalează o problemă ascunsă în adâncul retinei mele?
Abia după câteva zile am descoperit că, deși metoda Lefebure promitea accesul la o lume interioară fascinantă, medicul francez subliniase în mai multe ocazii că este esențial ca experimentul să fie practicat cu prudență, deoarece nu toate fosfenele sunt benefice. Deci era adevărat, unele fosfene puteau reprezenta avertismente subtile ale corpului, cum că ceva nu este în regulă.
În concluzie, poate că explorarea minții are limitele ei și, uneori, e nevoie să știi când să te oprești și să întrebi un specialist. Se pare că menținerea unui echilibru între curiozitate și prudență este crucială, reprezentând o dovadă de maturitate și înțelepciune. Adevărata explorare nu înseamnă doar să te arunci cu capul înainte în necunoscut, ci și să știi când să te oprești și să te protejezi. Pentru cei curioși, sfatul meu este ca, după ce ați vizitat un oftalmolog, să călătoriți cu grijă ghidați de o lumină blândă, respectând cu sfințenie ritualul propus de metoda Lefebure.
Vasile Petrovan
Foto (c) eZiarultău
CITEȘTE ȘI:
Angoase științifice | Hedy Lamarr
