Alături de celebrul său profesor Socrate și faimosul său student Aristotel, filozoful grec Platon a rămas în istorie ca o figură ilustră preocupată în primul rând de latura morală și estetică a umanității. Este binecunoscut că dreptatea, frumusețea, bunătatea, cinstea sau corectitudinea au reprezentat domeniile sale de interes și de aceea, prin filozofia, sa a râvnit neîncetat la constituirea unei societăți perfecte și fără cusur.
Atlantizii și legenda
O descriere a unei astfel de civilizații glorioase, ideale și pe deplin virtuoase, apare în scrierile sale intitulate ”Timoias și Critias”, care se presupune că au apărut în jurul anului 360 î.Cr. Este vorba de atlantizi, o societate care – în urmă cu 9-10.000 de ani – reprezenta cea mai avansată civilizație umană, prosperă și bogată, ce deținea tehnologii nemaivăzute. Platon a mai susținut că măreața civilizație era situată dincolo de coloanele lui Hercule (stânca Gibraltar), în mijlocul oceanului Atlantic, unde a ocupat o insulă-continent numita Atlantida sau Atlantis, ce avea o formă alungită de circa 700 km și un relief variat ce cuprindea o câmpie centrală și un brâu muntos costal. Desigur, existau mai multe orașe și numeroase monumente închinate zeilor, dar în același timp conviețuiau pașnic toate rasele de oameni de pe Pământ.
Apariția atlantizilor are conotații mitice deoarece legenda spune că, la un moment dat, zeii din Olimp au împărțit Pământul între ei și Atlantida i-a fost atribuită lui Poseidon, zeul mărilor, furtunilor și al cutremurelor din mitologia greacă. În general, Poseidon era un zeu binevoitor care oferea marinarilor ape calme și crea insule noi, dar – atunci când era jignit – putea lovi Pământul cu tridentul său și provoca inundații sau cutremure. Prin urmare era un zeu temut și i se ofereau sacrificii prin înecarea în mare a cailor. Chiar și Alexandru Macedon a recurs la acest tip de sacrificii înainte de anumite războaie.
Legenda mai spune că zeul s-a îndrăgostit de Clito, o pământeancă de pe insula Atlantida, cu care a avut zece copii. Primul născut, Atlas, a devenit rege și a dat numele insulei. Au urmat milenii de prosperitate dar, cu timpul, atlantizii s-au complăcut în viața paradisiacă moștenită, au devenit din ce în ce mai aroganți și mai corupți moral, renunțând treptat la învățăturile primite de la Poseidon. Finalul a fost apocaliptic deoarece zeul s-a supărat, a lovit Pământul cu tridentul și a provocat un cutremur devastator care a scufundat măreața insulă pentru eternitate. Un sfârșit sumbru pentru o civilizație atât de invidiată de toate societățile din împrejurimi.
Faimoasa insulă încă e căutată sub ape…
Pentru a-și motiva sursa de inspirație, Platon a susținut că un strămoș al lui Critias, pe nume Solon, cunoștea aceste detalii dintr-o călătorie în Egipt unde preoții, care aveau cunoștințe deosebite legate de istoria civilizațiilor vechi, i-au povestit în detaliu existența atlantizilor. Povestea a fost transmisă generații la rând și astfel a descoperit-o Critias, care era stră-stră-strănepotul lui Solon.
Chiar dacă Platon este singurul om care a vorbit vreodată despre antlantizi și societatea lor ideală, mitul Atlantidei i-a fascinat timp de secole pe numeroși aventurieri și în ultimii ani chiar pe unii savanți, care încearcă necontenit să găsească sub ape faimoasa insulă dispărută.
Cum se întâmplă mereu, au apărut nenumărate legende și teorii pasionale care se chinuie să rezolve misterul localizând insula pretutindeni, de la Polul Nord la Polul Sud, din Maroc până în Mexic, din Spania în Grecia, oriunde se descoperă ruine ale unor cetăți necunoscute. Amploarea și durata căutărilor a transformat Atlantida într-unul din cele mai fascinante și mai longevive mistere nerezolvate ale umanității. Au fost scrise nenumărate articole și cărți care, în multe cazuri, tratează subiectul în mod academic, în timp ce Hollywood-ul a profitat la maximum oferind Atlantidei o minunată aură romantică. Pentru multă lume existența acestei insule și a societății care a populat-o a devenit în cele din urmă o certitudine.
Atlantizii au venit din spațiu?!
Nu voi vorbi despre sumedenia de locuri propuse pentru eventuala poziție a Atlantidei, dar îmi este imposibil să nu amintesc o teorie care mă binedispune ori de câte ori citesc despre ea. Teoria stipulează nici mai mult, nici mai puțin că atlantizii au venit din spațiu. Totul se întâmpla cu 2,4 milioane de ani în urmă, când specia extraterestră de umanoizi a colonizat Pământul și a creat o civilizație înfloritoare. O specie atât de avansată avea nevoie de o alta care să-i slujească și astfel a creat specia de hominizi ”Adam”. Totuși, după două milioane de ani, paradisul creat s-a dovedit că nu era perfect și, în urma unui război civil, cea mai mare parte a atlantizilor extratereștrii a fost ucisă. Puținii rămași în viață au creat apoi împreună cu oamenii măreața Atlantidă din povestea lui Platon.
Pentru a câta oară extratereștrii sunt cei care au creat, au construit ceva, și nu bietul om? Cu fiecare ocazie omul antic este despuiat de orice capacitate cognitivă mai impresionantă și toate realizările sale mai importante sunt atribuite altor specii, în general extraterestre. Oare totul se datorează extratereștrilor și nimic nu are paternitate umană?
O variantă antică a cosmologiei moderne
Chiar dacă va părea incredibil pentru unii, trebuie să vă mai spun că ultima teorie a conspirației legată de Atlantida stipulează că este foarte posibil ca glorioasa civilizație și insula pe care o ocupau să nu reflecte realitatea. Prin urmare, cei care susțin că Platon doar și-a imaginat acest tărâm idilic sunt considerați noii conspiraționiști. Explicația este năucitoare.
Se pare că Platon a inventat Atlantida ca o metaforă pentru o variantă antică a cosmologiei moderne. Mai exact, în viziunea filozofului, Atlantida reprezintă o planetă din sistemul nostru solar care a explodat. O astfel de pierdere a fost percepută de mintea anticului gânditor ca un început al tuturor timpurilor, practic o versiune mult simplificată a Big-Bang-ului modern. Nu vreau să insist cu alte explicații, dar nu-i așa că imaginația umană nu are limite?!
Astăzi fundul oceanului planetar a fost cartat în detaliu, dar oamenii de știință nu au descoperit urmele insulei misterioase. Totuși, în mare măsură, opinia publică consideră că povestea Atlantidei este reală și că Platon a descris fapte istorice adevărate. Cine știe? Poate că într-o zi un arheolog norocos va descoperi adevăratele rămășițe ale vestitei civilizații și atunci toate polemicile și ipotezele fantasmagorice vor înceta pentru totdeauna.
Eu, personal, aș rezuma autenticitatea poveștii lui Platon prin propriile sale cuvinte: ”Realitatea nu se găsește în această lume”.
Vasile Petrovan
Imagine de la Pixabay
CITEȘTE ȘI:
”Aveam nevoie de liniște pentru a ajunge la stele…” (Vasile Petrovan)
Din datele adunate de mine și trecute prin filtrul propriu, am tras concluzia că civilizația atlantă nu a fost limitată la acea insulă, ci a fost răspândită pe întreg Globul. Presupusa insulă putea fi doar centrul ei administrativ. Desigur că e o presupunere, la fel cum sunt și celelalte supoziții legate de temă, iar atâta vreme cât nu avem dovezi clare, aproape orice este posibil. Puținele urme ale unei civilizații mărețe din trecutul foarte îndepărtat sunt reprezentate de construcțiile megalitice, întâlnite pe tot mapamondul. Un motiv pentru care nu s-au găsit vestigii sau tehnologii implicate în construcția lor este tocmai acesta : sunt mult prea vechi. Extra-tereștrii sau nu (am scris anume cuvântul despărțit, pentru că scris împreună tinde să capete conotații conspirative), construcțiile megalitice au în spate o tehnologie necunoscută. Ce înseamnă extra-terestru ? Ceva venit din afara spațiului terestru. Nu e nici o bravură în asta. Popoarele vechi ale Pământului vorbesc despre ființe venite din cer. Or fi avut toate vreo închipuire comună ? Sunt legendele și miturile doar fantezii ale unor oameni primitivi, incapabili să distingă visul de realitate ? Și nu trebuie să ne hazardăm să credem că aceste ființe ar fi niște ciudățenii sau monstruozități. Fac o paranteză : vom reuși noi oamenii, cu ritmul dezvoltării tehnologice de azi, să colonizăm planete în viitor ? Probabil că da. Se poate să găsim planete locuite de creaturi asemănătoare nouă ? De ce nu. Având în vedere vârsta Universului, este posibil ca aceste ființe să fie mai evoluate ca noi. La fel, este posibil să fie mai primitive. În primul caz, există șansa ca ei să ne fi vizitat înainte, când noi făceam parte din a doua categorie. În cazul al doilea, noi oamenii coborâți pe planeta lor, am putea părea niște zei. Este ?
Așa că haideți să ne lăsăm imaginația să zburde și să nu ne auto-limităm, pentru că în final s-ar putea ca tot noi să avem de pierdut.
Știu că autorul acestui text trebuie de multe ori citit printre rânduri. L-aș întreba la final, ce a înțeles el prin spusa lui Platon : realitatea nu se găsește în această lume.
În tinerețe Critias a fost prieten cu Platon și erau elevi de-ai lui Socrate. Cu timpul, Critias a devenit un criminal urât de toată lumea, inclusiv de Socrate (a cărui moarte i se datorează într-o anumită măsură) și totuși, marele Platon îl numește ca unică sursă pentru povestea Atlantidei. Prin urmare, milenara agitație i-o datorăm lui Critias și nu lui Platon, care se pare că doar i-a transcris cuvintele?! Interesant este că în ultimul secol Poseidon a devenit extra-terestru (scris cu cratimă sau nu) deoarece zeii trăiau în ceruri, precum Dumnezeu sau Isus. Se pare că în cazul Atlantidei Graham Hancock și Erich Anton Paul von Däniken și-au dat mâna pentru eternitate. Discuția despre realitatea filozofică al lui Platon necesită mult timp. Să o reducem momentan doar la percepție. Te salut Mircea și aștept să ne vedem.