Au trecut mai bine de patru decenii de când FC-ul din Baia Mare promova în Divizia A, avându-l ca antrenor pe Viorel Mateianu. Venise cu gândurile lui aparte despre fotbal pe stadionul de sub Dealul Florilor, stadion care acum îi poartă numele. ”Morișca” lui Mateianu, cum i s-a spus acelui joc de posesie care năucea adversarul, a intrat discret în fotbal înainte cu mult timp de a fi recunoscut drept tiki-taka pe la Barcelona. Viorel Mateianu a fost un inovator în fotbal, însă nu a fost luat în seamă așa cum s-ar fi cuvenit.

De la retrogradare la promovare

În toamna lui ‘76 a găsit FC Baia Mare pe un loc de surghiun al retrogradării, și anume 16, în Divizia B. Mateianu a croit ce a croit cu ideile lui, unele care făceau parcă și fotbalul să se oprească nițel din ticăitul lui de pase ca să-l asculte, și a izbutit să ducă echipa pe locul trei în acel sfârșit de sezon.

În campionatul următor, FC-ul din Baia Mare al lui Mateianu promova în Divizia A. Se lupta cu U Cluj pentru primul loc. Într-un meci pe muchie de promovare, FC-ul a învins-o acasă pe U cu 1-0. Era o zi ploioasă, în care Lăzăreanu, portarul lui U, care ni se părea prea chel pentru noi, puștii de atunci care mergeam pe stadion, a luat gol. Am sărit de bucurie de parcă am fi înălțat zmeie într-o zi de vacanță însorită, cu tolba plină de cireșe.

Solfegiul galeriei

Erau vremuri în care Mateianu a inventat o echipă în Baia Mare. Cu Ariciu (care era în stare să îți iasă din poartă când îți era lumea mai dragă și să primească goluri și de dincolo de stadion, dar și să apere niște șuturi de ziceai că ar putea să dărâme până și piramidele egiptene), Borz, Condruc, Sabău, Molnar, Koller, Radu, Mureșan, Szepi, Terheș, Rozsnai, Deac, Dragomirescu. Și alții care au trecut prin ceea ce se cheamă ”generația Mateianu”.

În vremurile de atunci, galeria cânta tot pe ideea Minerul, chiar dacă echipa devenise între timp FC, iar acum, în timpuri proaspete, se cheamă Minaur.

Un țânc fiind pe atunci, îmi amintesc cum Viorel Mateianu aplauda cu o oarecare sfioșenie stadionul care îl aclama. Era poate felul lui discret de a arăta că el doar își face treaba.

Înainte de a intra FC-ul în A, galeria de atunci cânta ceva de genul ”Minerul din Baia Mare luptă pentru promovare/ Hei, hei, hei oli-ola/ Hei, hei, Minerul intră-n A”. Mai apoi, după ce eram în A, auzeai galeria cântând: ”Antrenor ca Mateianu/ Nu găsești în tot Ardealul” sau ”Mateianu ne-a promis/ Că ne duce la Paris”. Un timp în care fotbalul nu se mânca ”pe pâine”, cum zice o vorbă enervant de uzată, ci chiar pe stadion. La fața locului. Cu echipa lui Mateianu.

Semințe și coifuri din ziare

Stadionul era plin când FC-ul tânjea la promovare și mai abitir când s-a apucat să facă treabă prin Divizia A. Nu erau scaune ca azi, erau niște stinghii lungi din lemn, fixate pe beton, despre care nu știai de unde începeau și unde se sfârșeau. Ca să se apere de arșiță, spectatorii își făceau coifuri din ziare. Unii le făceau inutil, dacă tot îi pârlea soarele fiindcă și-au dat cămașa ori tricoul jos. Roomservice-ul era reprezentat de chivuțe care veneau cu pocalul de semințe. De bună seamă că erau și clienți nemulțumiți, fiindcă paharul din lemn părea el generos, dar scobitura din el care adăpostea semințele era o gâgâlice. Se mai iscau dispute, dar se stingeau iute, fiindcă vânzătoarea de semințe dădea de la ea niște sâmburi, catadicsind, chipurile, precum ar dărui un bilet de favoare pentru consumatorul ronțăitor de semințe. După meciuri, spectatorii se mai opreau pe ici, pe colo, prin cârciumile de cartier, să facă analiza jocului. Și o făceau în modul lor. Cumpătat, nervos ori hazliu. Dar dincolo de toate cele se respira fotbal în Baia Mare pe vremea lui Mateianu.

În loc de post-scriptum

A fost odată generația Mateianu în fotbalul băimărean. V-am povestit frugal despre ea întru o mică aducere aminte. Acum, CS Minaur, fost Minerul, fost FC e în Liga 2. Să tragem nădejde că jucătorii de azi vor pricepe ce înseamnă Mateianu nu doar ca un nume de stadion. Și nici ca un nume de buzunar al fotbalului.

Tiberiu Sabo

Sursa foto: arhiva Ion P Pop

CITEȘTE ȘI: Rugby | Niciodată campion ca și jucător, cu 15 titluri naționale în portofoliul de antrenor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.