Amintiri de (Min)aur | Au trecut 40 de ani…

”S-a dat, stimaţi ascultători, verdictul: 18 la 14! Minaur a câştigat!”, anunța de la Zaporoje Hristache Naum în 21 aprilie 1985. HC Minaur Baia Mare câștiga Cupa IHF la finalul unui parcurs european format din 10 meciuri, 9 dintre ele victorii. Dar dincolo de cifre rămâne amintirea chinuitoarelor minute de așteptare în care s-a deliberat: a fost sau nu gol valabil celebra execuție a lui Alexandru Stamate din ultimele patru secunde. Plus bucuria care a urmat.

Greu de cuprins în cuvinte emoția acelor momente pentru toți cei implicați sufletește în această frumoasă care începe, ca orice poveste, cu ”a fost odată” și se termină cu Maricel Voinea ridicând trofeul. Ba nu. Greșesc. Povestea nu se termină niciodată! Nu atâta timp cât ne mai amintim cu bucurie de ea și ne mai emoționează și azi. După 40 de ani…

”Îmi amintesc secundele alea din final, Stamate îmi tot cerea mingea, iar eu i-am spus că nu i-o dau. Până la urmă i-am dat-o, a sărit, a fost gol. Au fost momente de o bucurie de nedescris! Dar, dincolo de această bucurie, vedeți dumneavoastră, lucrurile sunt cumva paradoxale: în dubla cu Zaporoje eu am dat 20 de goluri, dar Stamate, dând golul victoriei, a fost eroul. Uneori o chestie din asta te face să cazi pe gânduri… La meciul de la Zaporoje toţi am fost eroi, el în schimb a avut şansa să dea ultimul gol.” (Maricel Voinea)

”În minutul 48 am ratat și, cunoscându-l de acum pe nea Pană cât este de sever, am vrut neapărat să îmi recuperez greșeala. Oportunitatea nu s-a ivit până în ultimele patru secunde… Având încredere în mine, i-am cerut insistent lui Maricel să îmi paseze mie mingea. Cum doi ruși s-au pus în fața lui, n-a avut încotro și mi-a pasat-o! Am făcut doi pași și de la 17-18 metri am aruncat-o năprasnic. Restul este istorie!!!” (Alexandru Stamate)

”Vezi tu, Ramona, poate tu știi povestea: sala aceea era și pentru hochei. Și de aceea suprafața de joc era altfel. Când făcusem cu o seară înainte acomodarea în sala respectivă, am sesizat că suprafața are noduri din loc în loc și spații la îmbinări. Așa că am sfătuit jucătorii să încerce să dea cu podeaua, dat fiind că mingea sărea nasol din ea și putea surprinde portarii. Și așa s-a întâmplat și la celebrul gol din ultimele patru secunde.” (Petre Avramescu – antrenor secund)

”Acuma sincer vă spun: șansa noastră a fost o combinație extraordinară între șutul lui Stamate, podeaua sălii și… Dumnezeu. (râde) În acel moment, nu prea mai credeam că se mai poate schimba ceva. Maricel i-a pasat, Stamate a înscris, Minaur a câștigat Cupa IHF. A fost un succes enorm pentru echipă și pentru Baia Mare.” (Ioan Marta)

”Așa niște emoții am avut încât mi s-a părut nu că au fost 40 de minute, ci 40 de zile! Veneau zvonurile dinspre oficiali: o dată ni se spunea că am câștigat și ne bucuram; apoi că nu am câștigat și ne apuca disperarea. Și tot așa. Din cinci în cinci minute ba eram în rai, ba coboram în iad. Când în sfârșit a venit decizia finală, eram deja vraiște de atâtea emoții contradictorii. Nu pot descrie ce bucurie am trăit! Ar fi fost păcat să nu câștigăm pentru că golul a fost dat în timpul regulamentar.” (Nicolae Neșovici)

”Meciul, cine a fost interesat, l-a văzut. Așa că îți spun ceva din culise. Singurul care a adus atunci o sticlă de șampanie cu el în vestiar a fost Stamate. Noi, ceilalți, nu că nu ne-am gândit că vom câștiga finala, dar nu ne-a trecut prin cap să sărbătorim încă din vestiar. Când ne-am revăzut în 2014 în Baia Mare, Petran mi-a spus: ”În bucuria ta, ai vrut să îmi dai cu pumnul în piept și mi-ai nimerit gura. Mi-ai spart buza la Zaporoje!” După ce mi-a spus, parcă mi-am amintit ceva… Bucuria a fost imensă, îți dai seama, după așteptarea verdictului care părea că nu se mai termină. Cât de fericiți am fost toți! Cât am mai cântat…” (Iosif Boroș)

”Cea mai mare bucurie a fost cu siguranţă prima cupă europeană, cea din 1985. Golul acela ciudat din finală, traseul avut, toate au făcut din acest trofeu o satisfacţie enormă. Dar şi perioada care a urmat finalei a fost extraordinară. Pentru că noi am mai avut după aceea multe meciuri în plan intern şi peste tot în ţară, în toate sălile în care intram, nu conta că eram adversarii echipei gazdă, absolut peste tot am fost întâmpinaţi cu foarte mult respect. Eram primiţi peste tot ca nişte învingători şi asta a fost ceva foarte frumos. Aşa ceva nu se poate uita!” (Mircea Petran)

”Cum a fost? A fost agonie și a fost extaz. Niciodată în viața mea nu am mai trăit ce am trăit în acele 4 secunde. Îmi amintesc că am luat gol, cupa era pierdută. La centru, Maricel Voinea avea mingea, eu eram lângă el. Parcă îl aud și acum pe Alexandru Stamate cum striga spre Maricel: ”Dă-mi-o mie! Dă-mi-o mie!” Maricel i-a pasat și s-a întâmplat minunea. Ce fericiți am fost! Am sărit toți pe Stamate! Extaz. A urmat agonia… Agonia așteptării verdictului: a fost gol valabil sau nu?! A fost o așteptare de aproape o oră. Dar ce așteptare! Când au anunțat că golul e valabil și că am câștigat Cupa IHF, senzația a fost asta: că m-am desprins de pământ și am ajuns direct în paradis! Toți am fost extraordinar de fericiți: pentru noi, toți, era prima cupă europeană câștigată. De neuitat ce s-a întâmplat la Zaporoje.” (Doru Porumb)

”Pe drumul înapoi spre casă toți eram fericiți. Cât am mai cântat! La Satu Mare am ajuns noaptea, eram așteptați cu șampanie. De acolo suporterii ne-au oprit în Seini, în Cicârlău, în Baia Mare. Suporterii au fost extraordinari. Toată lumea era euforică! Ultima escală a fost la Hotel Carpați. De acolo am pornit spre casă pe jos cu gențile în cârcă, cu Petran, Porumb și Marta, pentru că locuiam toți în aceeași zonă. Era deja foarte târziu, dar noi eram fericiți și cântam. Eram așa de mândri! Am ajuns acasă când se lumina de ziuă. Nu am dormit prea mult pentru că a sunat telefonul: ne aștepta prim-secretarul județului să ne felicite. Am sărit în costume și ne-am dus. Iar șampanie. Iar sărbătoare. Iar poze. Ce clipe frumoase!” (Sorin Rădulescu)

”Eu aș rezuma drumul parcurs de echipă până la câștigarea ediției 1985 a Cupei IHF ca fiind așa: muncă, sacrificii, iarăși muncă. De ce? Deoarece am stat în cantonamente de pregătire cu lunile. Și trebuia să facem față și campionatului intern, unde am ieșit vicecampioni naționali.” (Olimpiu Flangea)

”A fost o adevărată zbatere tot meciul. Echipa s-a întrecut efectiv pe sine. Mi-l amintesc pe Stamate cerându-i mingea lui Maricel și aruncând cu forță spre poarta apărată de portarul naționalei URSS. Îmi amintesc și perioada contestațiilor, așteptarea. Parcă îi văd și acum pe jucătorii Minaurului cum s-au bucurat la aflarea deznodământului. Am avut și eu parte de fericire: aceea că am fost o bucățică din angrenajul care a repurtat acest succes sportiv. O izbândă care a adus atâta bucurie nu doar băimărenilor, nu numai maramureșenilor, ci întregii țări. Și mi-am dat seama atunci, în sala din Zaporoje, că merită să faci orice efort și orice sacrificii pentru astfel de momente.” (dr. Coriolan Pop – medicul echipei)

”Palpitantă a mai fost finala aceea. Mai ales finalul. Dădeau ei gol, cupa era a lor. Dădeam noi gol, cupa era a noastră. Și tot așa. Parcă îl văd și acum pe Stamate cum s-a rugat de Maricel să îi dea mingea. Și cum mingea a lovit exact îmbinarea aceea imperfectă dintre plăcile de parchet puse peste suprafața de hochei. Cu siguranță în ziua aceea Dumnezeu a fost român! Așa cum mi-a rămas în amintire imensa noastră bucurie, așa parcă îl văd și azi pe Șipenko, portarul celor de la Zaporoje și portarul naționalei URSS la acea oră, cum – după aflarea deznodământului – stătea pe o bordură, printre flori, și plângea… Dar de plâns a plâns și Hristache Naum la microfon, în timp ce transmitea deznodământul de la Zaporoje.” (Adi Bolba – asistentul medical al echipei)

CUPA IHF, ediția 1984/1985

Turul I – șaisprezecimi
14 octombrie 1984: HC Minaur Baia Mare – ITU Istanbul 45-17 (26-10)
21 octombrie 1984: ITU Istanbul – HC Minaur Baia Mare 32-41 (9-23)

Turul II – optimi
18 noiembrie 1984: HC Minaur Baia Mare – IF Helsingør 32-25 (16-10)
25 noiembrie 1984: IF Helsingør – HC Minaur Baia Mare 19-26 (7-11)

Turul III – sferturi
13 ianuarie 1985: HC Minaur Baia Mare – Lokomotiva Trnava 37-22 (19-10)
27 ianuarie 1985: Lokomotiva Trnava – HC Minaur Baia Mare 29-31 (14-18)

Turul IV – semifinale
24 martie 1985: HC Minaur Baia Mare – WAT Margareten Viena 37-19 (19-10)
30 martie 1985: WAT Margareten Viena – HC Minaur Baia Mare 25-28 (13-15)

Turul V – finala
14 aprilie 1985: HC Minaur Baia Mare – SII Zaporoje 22-17 (10-7)
21 aprilie 1985: SII Zaporoje – HC Minaur Baia Mare 18-14 (7-5)

Azi se împlinesc 40 de ani de la câștigarea primei Cupe IHF din palmaresul echipei HC Minaur Baia Mare. Când au trecut 40 de ani? Pentru că emoția și bucuria sunt intacte. Amintirile vii, de parcă ar fi fost ieri… ”S-a dat, stimaţi ascultători, verdictul: 18 la 14! Minaur a câştigat!”

declarațiile fac parte din volumul ”Amintiri de (Min)aur”, autor Ramona-Ioana Pop