Eram cea mai mică din grupul de colindători. Și ca vârstă, și ca înălțime. Straița pentru adunat mere și nuci o trăgeam prin zăpadă, pentru că era mult prea lungă. (Nimeni nu avea timp în seara de Ajun să se uite la straița mea de mic colindător…) Iar după ce colindam câteva case, îngreunată de mere și de zăpada prin care o târam, traista devenea tare-tare grea. Dar parcă pe măsură ce devenea mai dificil de cărat, mai mare era bucuria colindatului. Mai greșeam versurile, mai cântam și pe lângă, dar nu conta. Cât mă țineau picioarele și vocea, colindam dintr-un capăt în celălalt al satului. Fără mare talent, dar cu mult entuziasm…
Mergând mai apoi acasă, prezentam ”captura”: atâtea mere, atâtea nuci, atâtea prăjituri. Bani nu tare primeam. Nici nu îi vânam. Seara de Crăciun era despre bucuria de a fi împreună cu alți copii, cu familia extinsă și de a râde cu toții în jurul unui brad împodobit din care mâncam pe ascuns bomboanele de ciocolată.
Nicio altă seară nu avea magia serii de Crăciun. Și nu neapărat fiindcă venea Moș Crăciun, nu datorită faptului că aveam voie să stăm până mai târziu în noapte treji. Nici măcar platourile cu prăjituri nu aveau nicio legătură. Era pur și simplu despre bucuria de a fi împreună. Am mai spus asta.
Tare dor mi se face uneori de fericirea simplă trăită în zăpezile de pe ulițele din satul în care colindam în copilărie. Când nu aveam nevoie de aproape nimic ca să ne bucurăm unii de alții, ca să zâmbim senini și să credem că într-o bomboană de ciocolată sau o păpușă stau cuminți toate răspunsurile lumii…
Ramona-Ioana POP
Foto: arhiva personală Ramona-Ioana POP
Post Scriptum. Am invitat prieteni ai eZiarultău.ro să depene pentru noi amintiri de Crăciun. Unii au acceptat cu bucurie. Alții cu oarecare circumspecție. Le mulțumim tuturor. În zilele de sărbătoare care urmează, vin poveștile lor. Sărbători cu bucurie!
CITEȘTE ȘI:
Nu mai căuta perfecțiunea: caută miracolul!