”Acesta va fi întotdeauna visul meu. Să schimb lumea în bine!” (Traian Rareș Tuș)

Între terminarea Colegiului ”Șincai” cu media 10 și plecarea la Oxford unde va studia fizica, olimpicul internațional Traian Rareș Tuș lansează ”Psalmii ororii şi cum lumea s-ar putea sfârşi mâine…”.

Cartea a fost doar pretextul unui nou dialog cu Traian. Care analizează atât de riguros scenarii științifice apocaliptice, încât spaimele se ridică precum o cortină. Pentru ca apoi să mărturisească dorul pe care îl va simți de familie și speranța ca despărțirea ”să nu doară atât de tare”.

Descrie cu modestie cum a primit vestea că e admis la cea mai bună universitate din lume. Și se entuziasmează când vorbește despre Mihnea, fratele mai mic, care este ”sclipitor”. Admite că are deja în caietul cu notițe idei pentru alte câteva cărți. Și că este nerăbdător să îmbrățișeze oportunitățile pe care Oxfordul le oferă.

Se vede revenind în România? ”Mă văd încercând să fac tot ce e mai bine pentru țara asta!”

”Citisem cartea deja de zeci de ori, știam totul cu ochii închiși”

– Ce a fost mai întâi: cartea în limba engleză sau cea în limba română?
– Am scris cartea în limba engleză pentru că am avut astfel o libertate mult mai mare de exprimare îndeosebi în ceea ce privește conceptele științifice abordate. Plus că a fost și un exercițiu pentru mine să mă familiarizez cu termenii. Așa că anul acesta mi l-am petrecut într-o foarte mare măsură traducând cartea în limba română, făcând corecturi și uite că s-a materializat și acest produs. Scriind în engleză, trebuie să admit, a fost ceva mai interesant. Pentru că procesul creativ a fost în engleză. Pe când am tradus-o în limba română, citisem cartea deja de zeci de ori, știam totul cu ochii închiși până la ultima virgulă. Dar tot nu a fost ușor. Termeni, expresii, întregi capitole au fost extrem de greu de echivalat în limba română.

”E plăcut de știut că sunt câțiva oameni care chiar au așteptat-o cu drag”

– Există diferențe între cele două variante?
– Am adus doar mici modificări față de varianta inițială. Partea de notițe, care era inclusă la finalul fiecăruia capitol, am mutat-o complet la sfârșit. Asta pentru a fi mai ușor să ”navighezi” prin carte. Am inclus unele detalii pentru a explica mai bine anumite concepte. Cred că sunt și două sau trei subcapitole în plus, tocmai pentru că am simțit că poate e mai bine să adaug anumite aspecte ca să clarific un pic lucrurile. Dar în rest structura a rămas aceeași, secțiunile la fel și conținutul nu s-a prea schimbat.

– De ce ai simțit nevoia să vii și cu varianta în limba română?
– În primul rând pentru părinți și pentru bunici. Am dorit să le fie și lor accesibilă. Frățiorul meu, Mihnea, a citit-o în limba engleză. Au mai fost niște profesori care m-au întrebat dacă nu public cartea și în limba română. Tata cum a primit-o, cum s-a pus pe citit. A terminat-o atât de repede încât m-a uimit: nici eu nu cred că am citit-o așa de repede! Așa că nerăbdarea tatălui meu și a altora de a o citi admit că m-a bucurat. E plăcut de știut că sunt câțiva oameni care chiar au așteptat-o cu drag. Asta deși subiectul este complicat, conceptele complexe și este nevoie probabil de mai multe lecturi pentru a înțelege și a aprofunda ideile. Văzând reacțiile, mă bucur că acest an de traduceri nu a fost în zadar.

”E ceva mai mult acolo”

– Indiferent că e citită în engleză sau în română cartea, mesajul e același…
– Cartea a pornit de la o pasiune mai ciudățică a mea: apocalipsa. Toate scenariile apocaliptice abordate din perspectivă științifică. Și am combinat-o cu perspectiva religioasă. De aici a pornit cartea. Abordând scenariile în funcție de probabilitatea lor de a se manifesta, mesajul este de conștientizare a adevăratei naturi a ceea ce înseamnă apocalipsa. Pentru că pasiunea mea legată de subiect a fost stârnită tocmai de această frică din gândirea comună că apocalipsa este ceva de ce nu putem scăpa. În ultimii ani, când am studiat mai pe-ndelete acest subiect, am descoperit latura științifică a apocalipsei. Iar apocalipsa nu este pe atât de neagră pe cât multă lume și-o închipuie. Mi s-a părut important să transmit că aceste scenarii apocaliptice au un mecanism mult mai complex în spate și că nu e vorba doar de un sfârșit al zilelor după care… asta a fost tot. E ceva mai mult acolo.

”Am încercat (…) să înlătur toate spaimele induse de apocalipsă în mintea oamenilor”

– Crezi că ai reușit să găsești formula ca mesajul tău să ajungă la cititor?
– Cred că această carte le poate crea celor care o vor citi o idee mai clară despre apocalipsă. Nu neapărat o idee mai ușor de înțeles: unele capitole trebuie citite și recitite, pentru unele aspecte e necesară o documentare mai în profunzime, tocmai pentru ca fiecare să își creeze în final propria opinie legată de subiect. Subiect care trebuie tratat cu mai multă delicatețe și, după ce îl înțelegi, automat nu te va mai măcina. Pornind de la frica mea de când eram copil, am încercat – prin abordarea holistică a subiectului – să înlătur toate spaimele induse de apocalipsă în mintea oamenilor. Și da, cartea este scrisă pe un ton plin de speranță. Am încercat să las să se întrevadă în carte și latura mea afectivă, să mai și glumesc, să prezint anecdote și experimente mintale. Toate menite să faciliteze înțelegerea conceptelor prezentate, de altfel foarte complexe. Am încercat să fac cartea cât mai accesibilă celor pasionați de subiect.

”Idei pentru alte câteva cărți am deja”

– Mărturiseai după ce ai lansat varianta în limba engleză că ai descoperit plăcerea de a scrie.
– Plăcerea asta de a scrie a fost foarte surprinzătoare pentru mine. Cred că derivă din combinația dintre latura mea afectivă și pasiunea pentru știință. E ceva deosebit să îți pui ideile pe hârtie, idei pe care poate nu aveam cum să le exprim în alte contexte. Alte volume? Rămâne de văzut. Am un carnețel în care îmi notez toate ideile. Așa că da, idei pentru alte câteva cărți am deja. Aș dori să fac o trilogie oarecum pornind de la această primă carte. Vedem cum și când se va materializa.

”Eu am avut parte deja de momentele mele de glorie”

– A fost primul tău an de traduceri. Și primul tău an, după mult timp, fără concursuri.
– M-am gândit că ultimul an de liceu fiind probabil ultimul în care voi sta acasă să îmi petrec mai mult timp în familie. Am zis să îi las și pe alții să se bucure de olimpiade și de alte competiții pentru că eu am avut parte deja de momentele mele de glorie la acest capitol. De altfel ultimele concursuri la care am participat nu mai erau despre competiția în sine, ci mai degrabă despre oportunitatea să îmi întâlnesc prietenii. Așa că am ales să stau ”pe tușă” anul acesta. Nu au fost competiții, dar au fost traducerile pentru carte și, mai ales, aplicațiile pentru universitățile de peste hotare, interviurile și examenele implicate, plus bacalaureatul.

”Nu notele au contat, ci cu ce am rămas”

– Ai terminat patru ani de liceu cu media 10. Tind să cred că nu în urma unei ”vânători” de note…
– Sistemul de învățământ din România presupune o atenție distributivă. Adică nu poți să te axezi strict pe domeniul pe care vrei să continui, ci trebuie să studiezi și alte materii, care firește că sunt importante pentru cultura generală. Încercând să nu neglijez pasiunea mea, mi-am dat interesul și pentru celelalte materii. Nu a fost atât de dificil. Nu pot spune că am petrecut neapărat foarte mult timp învățând la anumite materii, dar mi-am dat interesul. Și eu sunt foarte mulțumit cu acești patru ani de liceu. Am rămas cu extraordinar de multe informații în toate domeniile. Mă bucur că am reușit, cu un drum, să termin liceul cu media 10, ceea ce înseamnă ceva. Dar nu notele au contat, ci cu ce am rămas.

”Abia după un timp am realizat cât de importantă este oferta venită de la Oxford”

– Pentru ce universități ai aplicat?
– Pentru câteva din SUA și câteva din Marea Britanie. În Anglia am fost primit la Oxford și la Imperial College London, ambele în top 10 al celor mai bune universități din lume. Oxford fiind, de altfel, chiar pe primul loc. Examene, interviuri, eseuri, scrisori de recomandare au fost la toate și a fost un an destul de plin, fiindcă tot am vorbit mai devreme despre cum a fost acest ultim an al meu de liceu.

– Primul răspuns de unde a venit și unde te-a găsit?
– Primul răspuns a venit chiar de la Oxford. La Oxford și aplicasem prima dată. În 25 septembrie. Iar anul acesta, exact în 25 septembrie voi pleca. În 10 ianuarie a venit mail-ul prin care mi se comunica oferta pentru a studia fizica în cadrul programelor de licență și master. Dată fiind specializarea aleasă, au stabilit niște standarde suplimentare și, în clipa când și acestea au fost îndeplinite, a venit oferta finală. Dar vestea inițială că am fost admis a venit în ianuarie. Era dimineață și eram la școală. Am văzut oferta și m-am bucurat, normal că m-am bucurat, dar mi-am zis: ”Hai că mai ai de lucru!” I-am anunțat apoi pe părinții mei. Abia după un timp am realizat cât de importantă este oferta venită de la Oxford.

”E vorba despre o comunitate la cel mai înalt nivel academic”

– Erai din start setat pentru Oxford?
– Eram oarecum hotărât, dar doream să văd ce opțiuni mai sunt. Pe lângă că e cotată cea mai bună universitate din lume, au contat și alte aspecte. Examenul a eliminat cam 90% dintre aplicanți, iar în urma interviurilor au rămas cam o treime din cei 10%. Interviurile au fost susținute direct cu profesorii care îmi vor preda. Au fost foarte clare, foarte precise. Voiau să vadă mai mult decât că rezolvi probleme și răspunzi la întrebări. Mai mult decât aptitudinile pentru domeniul ales. Voiau să vadă cum gândești. Căutau originalitatea. Și asta a contat mult pentru mine. Profesorii și structura cursului au fost argumente foarte importante. În plus, nu e de neglijat faptul că în Oxford totul e la câteva minute distanță de mers pe jos. Nici că există tot felul de resurse, nici că vin periodic speakeri extrem de valoroși, pionieri în domeniile lor. E vorba despre o comunitate la cel mai înalt nivel academic.

”Eu întotdeauna am fost foarte familist. Foarte atașat de familia mea”

– În 25 septembrie pleci la Oxford. După ce din ce lași în urmă simți că îți va fi cel mai dor?
– De familie, clar, de departe. Eu întotdeauna am fost foarte familist. Foarte atașat de familia mea. Și mereu mi-a fost greu să plec de acasă, chiar și pentru scurt timp. Le duceam dorul chiar și când mergeam la concursuri prin țară și străinătate. Le duceam dorul chiar și dacă experiențele respective erau foarte interesante. Sper să fie programul suficient de plin și de interesant încât despărțirea de ai mei să nu mă doară atât de tare. Am să încerc să îi sun cât de des și să păstrăm strânsă legătura mai ales că nu e diferență mare de fus orar și nici distanța nu e chiar așa mare. Deci de familia mea îmi va fi cel mai dor.

Dar cu siguranță îmi vor lipsi și prietenii. Sunt mulțumit că am găsit modalități de a păstra legătura indiferent care pe unde vom fi. Acum câteva zile m-a vizitat un prieten din Târgu Jiu și am mers să îi arăt Colegiul ”Șincai”, unde am fost elev. Este aproape gata renovat, după multă așteptare. Arată spectaculos. Și chiar dacă eu nu l-am prins așa, sunt foarte mândru de liceul meu. Iar frățiorul meu și generațiile următoare se vor bucura de Colegiul ”Șincai” în toată splendoarea lui, așa cum trebuia să fie. Și da, pentru că aici voiam de fapt să ajung, îmi va fi dor și de toată comunitatea de la ”Șincai”: de profesori, de colegi, de orele petrecute în bibliotecă, de terenul de sport… Multe sunt cele de care îmi va fi dor. Cu siguranță.

”Fratele meu este sclipitor!”

– Pomeneai de Mihnea, fratele tău mai mic (13 ani). Se pare că îți calcă pe urme, dat fiind că a câștigat anul acesta argint la Olimpiada Națională de Fizică. Te simți pe undeva responsabil?
– Tind să cred că o oarecare influență există, pentru că fiecare frate mai mic îl ia probabil ca principal model (sau contramodel) pe fratele mai mare. Din acest punct de vedere mă simt un pic responsabil. Dar asta nu înseamnă că succesul lui Mihnea mi se datorează. Fratele meu este sclipitor! Eu consider că nu am capacitățile lui. Ariile noastre de interes diferă destul de mult. El a câștigat medalie la fizică, dar este mai pasionat de istorie, spiritualitate, geografie. Capitole la care eu nu pot concura cu el, deși nu aș spune că îmi sunt chiar străine. Dar are niște calități care le întrec de departe pe ale mele. Iar pasiunile lui trec dincolo de modelul oferit de părinții noștri sau de mine.

Este uluitoare dorința lui intrinsecă de a afla mai mult, de a se documenta, de a-și imagina tot felul de scenarii, de a citi despre tot felul de lucruri care par aleatorii dar care toate sunt în legătură în mintea lui. În plus, Mihnea nu uită nimic. La fratele meu e cea mai pură formă de pasiune pe care eu am întâlnit-o. Adică eu sunt pasionat de fizică, îmi place, am scopul să ajut la dezvoltarea societății noastre și să vin în sprijinul a cât mai multor oameni. Dar pasiunea mea nu se compară cu cea a fratelui meu. E ceva diferit la Mihnea! Sigur că îmi dau silința să îl ajut cât pot în parcursul lui, dar lăsându-i libertatea de a se manifesta în felul lui. Cred că e foarte important când ai o pasiune să fii lăsat liber. Dar efectiv în domeniul lui, e el cu el. El știe, el face, el alege. Mai bine decât i-aș sugera eu.

”Îmi era efectiv dor!”

– Revenind la Oxford. Ce aștepți cu cea mai mare doză de nerăbdare?
– Sunt foarte nerăbdător legat de toate oportunitățile pe care sper să le ofere Oxfordul. Toată lumea spune că nu se compară cu nicio altă universitate. Și că de la Oxford poți ajunge oriunde. Nu știu dacă e 100% adevărat, dar sper că e așa mai ales în domeniul în care eu doresc să activez. Asta mă entuziasmează cel mai tare: oportunitățile oferite de Oxford. Sigur că nu vor veni pe o tavă din prima zi. Sigur că vor presupune foarte multă muncă. Dar toate aceste oportunități mă entuziasmează.

– Ce vei face prima dată în Oxford?
– Voi participa la un program de ”bridging”, așa se numește. O ”punte” spre viața de la universitate. E un program de o săptămână dedicat în special studenților de peste hotare. Nu un program de acomodare, ci unul de introducere directă în materialul cursului tău. Vor fi seminarii, tutoriale, muncă de laborator, teme și proiecte. Toate într-o singură săptămână. Va fi primul hop mare, pentru că încep programul de ”bridging” imediat ce ajung.

Ulterior va fi o săptămână dedicată celor din anul I, prin care va fi prezentată viața de universitate cu toate activitățile, societățile și cluburile pentru care poți opta. Aceasta va fi săptămâna de acomodare. Dar primul lucru va fi programul de ”bridging”, pentru care ne-au și fost puse la dispoziție niște resurse pentru fizică, matematică, chimie, muncă de laborator și informatică. Am început deja să citesc cărțile recomandate și încerc să mă acomodez din start. Și mărturisesc că îmi prinde tare bine ca, după o perioadă de pauză, să fac din nou matematică și fizică și nu altceva. Îmi era efectiv dor!

”Mă văd încercând să fac tot ce e mai bine pentru țara asta”

– Îmi povesteai mai demult că dorința ta este să schimbi lumea în bine. S-a nuanțat acest vis?
– Acesta va fi întotdeauna visul meu. Să schimb lumea în bine. Să ajut cât mai mulți oameni. Mi se pare că asta este cel mai important. Să schimb lumea în bine în sensul că generațiile viitoare să beneficieze de îmbunătățiri față de societatea de azi. Cred că este loc de mai bine în toate privințele. Totul poate fi dus la un alt nivel, fie că vorbim de biochimie sau comunicații, de fizică sau tehnologie etc. Și asta în următoarele câteva decenii, asta e predicția mea. Aș vrea să fiu implicat din primul rând în dezvoltarea societății noastre.

– Te vezi revenind în țară?
– Mă văd încercând să fac tot ce e mai bine pentru țara asta. Nu știu dacă din România sau din afara ei.

Ramona-Ioana Pop
Foto: arhivă personală Traian Rareș Tuș, Florentin Tuș, eZiarultău

CITEȘTE ȘI:
Traian Rareș Tuș lansează ”Psalmii ororii şi cum lumea s-ar putea sfârşi mâine…”