Silvia Roman este regizor de teatru, arhitect, artist vizual. A copilărit în Târgu Lăpuș, unde – după mai bine de două decenii – a revenit și a pus bazele proiectului cultural ”sub STEJAR”, pentru copiii din Țara Lăpușului. Transformând umbra stejarului din copilărie într-un spațiu miraculos în care imaginația ”să fie stimulată creativ și deștept”. La câteva luni după primul popas alături de prichindeii din Târgu Lăpuș, Silvia Roman mărturisește: ”Simt că niciodată nu e suficient ceea ce ofer pentru cât entuziasm există în spatele fiecărei întâlniri”.
Fiecare nouă invitație venită ”sub STEJAR” m-a umplut vara asta de nostalgie. M-a făcut să mă visez copil din nou. Invitată să fiu actriță alături de Micuța Inventatoare Bo Piper. Creatoare de marionete pline de imaginație și personalitate. Scriitoare de ”povești din spatele poveștilor”, începând – cum altfel?! – chiar cu ”Micuț Prinț”. Ghidul puilor de tigru Ninigra și Aligru printr-o junglă plină de aventuri… Și mi-am zis că e musai să cunosc omul care m-a făcut să visez atâta la bucuriile simple ale copilăriei și care imaginează întâlniri așa de faine pentru copiii din Țara Lăpușului. Și asta a ieșit…
”Am fugit de oraș și ne-am refugiat în casa bunicilor mei unde am copilărit la rândul meu”
– Care a fost gândul/întâmplarea care a dus la nașterea proiectului ”sub STEJAR”?
– Povestea a început odată cu primul lockdown din București. În plin context pandemic am decis să ne retragem în Maramureș pentru o perioadă nedeterminată, cum de altfel nici despre parcursul pandemiei nu se putea prevedea atunci un viitor. Am fugit de oraș și ne-am refugiat în casa bunicilor mei unde am copilărit la rândul meu. În curând se împlinește un an de când am tot amânat întoarcerea către București. Greu de spus că ar fi fost o întâmplare sau un gând care a inițiat proiectul, ci doar un cumul de factori externi într-un context să spunem potrivit. Am cunoscut aici mulți părinți și copii dornici să investească în activități extrașcolare concentrate pe latura artistică, dar în același timp un acces local mai degrabă sărac la evenimente și activități care într-adevăr pot stimula creativ un copil. Mă refer la activități educaționale, pe lângă cele recreative – de divertisment care, de câteva ori pe an, într-adevăr mai sunt organizate în oraș. Fiind vizitați des de prieteni din mediul artistic ne-am pus singuri întrebarea: De ce să nu împărtășim fiecare în felul nostru, copiilor de aici, mici frânturi din cunoștințele noastre?! Poate pentru o parte dintre ei vor fi de folos sau vor fi cel puțin o alternativă. Sau hai să începem cu doi, trei copii cărora să le spunem poveștile noastre în curtea bunicilor mei… Foarte rapid, însă, am observat cum invitația noastră a deschis mulți ochi curioși și de o parte, și de cealaltă: copii și artiști deopotrivă. Cam pe atunci și cam așa a apărut ”sub STEJAR”.
”Copilăria din Târgu Lăpuș a influențat mult întregul meu parcurs artistic”
– Proiectul propune întâlniri creative cu copiii din Țara Lăpușului. Nu cred că risc nimic spunând că faptul că ați copilărit în Târgu Lăpuș a jucat un rol în apariția ”sub STEJAR”…
– Copilăria din Târgu Lăpuș a influențat mult întregul meu parcurs artistic. E o zonă a țării de care mă simt într-adevăr legată și căreia simt că îi datorez ceva. Un prim mic proiect este acest ”sub STEJAR” prin care îmi doresc să ofer ceva înapoi comunității în care la rândul meu am crescut și m-am format. Cred că atunci când îți pui în minte un plan mic și lași de la sine lucrurile să prindă aripi, totul se va dezvolta organic și sincer. Mai ales dacă planul este într-adevăr unul de folos comunității. Cred în pași mici care pot atinge în timp lucruri mari și cu adevărat importante. Sună banal, dar îmi plac lucrurile simple cu un potențial valoros.
”Copilăria mea și cea a tatălui meu s-au învârtit în jurul acestui stejar atât de drag nouă”
– Vă mai întorc un strop în anii copilăriei în Țara Lăpușului. Exista un „sub STEJAR”?
– În spatele casei bunicilor mei pe un șes întins cu vedere spre muntele Șatra se află un stejar mare și bătrân care mi-a fost loc de joacă toată copilăria. Se spune că ar fi printre ultimii lăstari ai pădurii de stejar care se întindea deasupra șesului, pe atunci mlăștinos. Sub stejar am învățat să citesc, să meșteresc tot felul de jucării și mâncăruri cu ghinde, să mă joc o mulțime de jocuri inventate și neinventate. Să mă usuc la soare după bălăceala din râul Lăpuș, și el aflat la câteva străzi distanță, sau să dorm la umbra lui. Copilăria mea și cea a tatălui meu s-au învârtit în jurul acestui stejar atât de drag nouă. Râd uneori spunând că e parte din familie. Odată cu pierderea tatălui și a bunicilor mei, casa a rămas goală și fiecare întoarcere aici a fost tot mai dificilă emoțional. Îmi doresc ca prin acest proiect să dau din nou viață acestui loc atât de special mie și să împărtășesc și celorlalți copii din magia ”Stejarului bătrân plin de povești”.
”Cred în oameni și în autenticul lor. Cred în copii și în forța imaginației lor”
– De la ideea proiectului, care au fost pașii care au urmat?
– Lucrurile s-au dezvoltat rapid și natural pentru etapa în care ne aflăm, cred eu. Suntem la început de drum și sunt încă multe de făcut. Sunt multe idei la mijloc așa că suntem mereu în căutare de mijloace prin care să le exprimăm mai bine. Îmi doresc să crească la fel de mare și bătrân precum stejarul nostru, dar sunt încă atât de mulți pași de făcut… Cât timp vor fi copii, din punctul meu de vedere, proiectul crește. Învăț și eu, odată cu ei.
– Cum a fost primit ”sub STEJAR” în Țara Lăpușului? În comunitățile mici, ideile noi tind să fie primite cu neîncredere…
– Suntem încă la început de proiect pentru a trage o concluzie, însă nu cred în neîncredere. Cred în oameni și în autenticul lor. Cred în copii și în forța imaginației lor. O neîncredere vine din necunoaștere sau ca răspuns la stimuli exteriori poate greșit direcționați anterior. Eu am simțit o nevoie din partea lor pentru astfel de idei și sper ca, în timp, în această comunitate să fie artiști (pentru că Țara Lăpușului e plină de talente) care să își dorească să împărtășească la rândul lor copiilor puțin din cunoștințele lor. ”Sub Stejar” e un loc care îi va aștepta mereu cu brațele deschise, dar aș fi la fel de bucuroasă să aflu că alți ”Stejari” au fost descoperiți în zonă și că – la rândul lor -găzduiesc proiecte de folos copiilor de aici, pentru că da, este nevoie.
Cu păpușile și marionetele Anei Crăciun Lambru, așa a început povestea
– Care a fost primul eveniment organizat?
– Prima întâlnire a copiilor cu un artist ”sub STEJAR”, pentru că nu aș numi ”evenimente” neapărat acțiunile noastre, a fost cu Ana Crăciun Lambru, în vara acestui an. Ea a fost și cea care mi-a dat curaj să cred în acest proiect. Mi-a răspuns din prima invitației și fără să stea pe gânduri, și-a încărcat mașina cu valize încărcate la rândul lor cu păpuși, marionete și povești și a pornit către noi. Faptul că un artist alege să își rupă din timpul, oricum limitat, și să străbată țara fără niciun onorariu sau ajutor financiar, doar din drag pentru acești copii, mie îmi spune multe și îmi dă elan să cred că putem împreună să schimbăm ceva cu adevărat important. Probabil nu am reușit încă multe pe plan profesional, însă cu siguranță am avut norocul să cunosc oameni cu adevărat speciali. Oameni rari în frumusețea lor care iubesc să se deschidă în fața altora fără să clipească.
– Pornind de la Ana Crăciun Lambru și ale ei păpuși și marionete, ce s-a întâmplat până acum ”sub STEJAR”?
– Spectacole de teatru interactive și spectacole muzicale pe baza unor povești frumoase pentru copii. Ateliere de construit marionete, de teatru, de improvizație. Audiții de povești. Povestea continuă cu multe și variate întâlniri.
”Cred că e important ca imaginația copiilor să fie stimulată creativ și deștept”
– Dintre toate, până acum, la ce s-au entuziasmat mai tare copiii?
– Cred că e important ca imaginația copiilor să fie stimulată creativ și deștept, fără baloane sau artificii de care să se bucure temporar. Cu cât e mai simplu și curat modul de expunere, imaginația lucrează. Nu știu să fie întâlniri mai de succes decât altele. Orice prilej de întâlnire e o bucurie.
– În orașele mari provocarea este să desprinzi copiii de computere. În Țara Lăpușului care au fost provocările cu care v-ați confruntat?
– Simt că niciodată nu e suficient ceea ce ofer pentru cât entuziasm există în spatele fiecărei întâlniri. E o cerere atât de mare încât orice ajutor, atât local, cât și din afară este absolut esențial. Provocarea stă așadar doar pe umerii mei în a descoperi noi și noi oportunități prin care să le ofer tot mai mult.
”Nu ai nevoie de mult să poți schimba ceva”
– Totul este pro bono. Artiști hoinari vin în Țara Lăpușului, cei din Țara Lăpușului găzduiesc evenimentele, copiii participă la ele gratuit. De unde atâta generozitate în jurul unei idei, e drept, frumoasă, în materialismul care ne înconjoară?
– E simplu. Oameni frumoși și de o parte, și de cealaltă. Nu ai nevoie de mult să poți schimba ceva. Generozitatea vine din cunoaștere. Cunoașterea unei nevoi și a modului prin care poți sări în ajutorul ei. Am avut șansa să cunosc de-a lungul timpului oameni de la care am învățat enorm despre cum poți oferi din puținul tău. Sper sincer ca în timp să cunosc cât mai mulți artiști care să își dorească să descopere această comunitate mică și căreia să îi lase în urmă un gând, un vis, o bucurie.
”Încerc să găsesc o sursă de inspirație în tot ce ating și cunosc în jurul meu”
– Plecăm puțin de ”sub STEJAR”. Regizor de teatru, arhitect și artist vizual. În fiecare dintre posturi aveți alt stil sau ”amprenta” Silvia Roman este aceeași în fiecare din aceste fațete de exprimare artistică?
– Mă flatează formularea de ”amprenta Silvia Roman”, însă nu cred ca este cazul. Având un background profesional și în zona arhitecturii cred că pe undeva se pot recunoaște anumite intenții vizuale mereu în căutare de… ceva. O amprentă poate stilistică, dar și ea în căutare permanentă de nou. Încerc să găsesc o sursă de inspirație în tot ce ating și cunosc în jurul meu și să îmi dau voie să greșesc. Încerc. Altceva ce s-ar regăsi dincolo de aspectul plastic al lucrărilor mele ar fi interactivitatea, nevoia continuă de a găsi mijloace care să îi implice deopotrivă pe actori și pe spectatori, de a mă juca cu spațiul puțin diferit și de a găsi substraturi care să stimuleze și implice direct audiența. Mă fascinează arta imersivă și toate fațetele ei și mă joc când am ocazia cu toate resursele din jur pentru a testa ceva din nou și din nou. Un raport sau o poveste din spatele poveștii.
”Am dus cu mine neintenționat de-a lungul timpului o mulțime de amintiri din Maramureș”
– Se regăsește ceva din Târgu Lăpuș, ceva din Maramureș, în ceea ce ați creat până în prezent?
– Dincolo de ”sub Stejar”, care definește cap – coadă această zonă dragă mie, pot da un exemplu și din zona teatrului. Spectacolul ”Fetița soldat” de la Teatrul Național din București este o reîntoarcere la copilărie. A mea, dar nu numai. E o reconstrucție a mai multor amintiri petrecute alături de bunicii mei în casa din Târgu Lăpuș, prin prisma unui text minunat al Mihaelei Michailov. Am împărtășit povești atât de apropiate semantic încât am simțit de multe ori că e despre mine. În spectacol se regăsesc nu doar desene făcute în copilăria mea, ci și obiecte și piese vestimentare din casa bunicilor de aici. Am senzația că am dus cu mine neintenționat de-a lungul timpului o mulțime de amintiri din Maramureș pe care ulterior le-am transpus într-un fel sau altul în proiectele mele.
”Mi-e dor de scenă”
– Pe lângă ”sub STEJAR”, ce proiecte mai derulați acum din Târgu Lăpuș?
– Tot contextul pandemic m-a pus în fața multor proiecte coordonate de la distanță, astfel încât liniștea spațiului a fost de foarte mare ajutor în a îmi contura idei, proiecte și planuri. Târgu Lăpuș este de altfel și locul în care revin după rezidențe artistice internaționale sau proiecte desfășurate în diverse colțuri ale țării. La începutului anului meu de ședere aici, din cauza pandemiei nu am simțit o nevoie de mă reîntoarce într-un oraș mare, dar între timp evenimentele culturale au reapărut, teatrele s-au redeschis…, ușile mai puțin…, ceea ce pe deoparte face ca izolarea într-un colț de lume îndepărtat să devină o provocare în căutare de noi proiecte. Sper ca în timp să cunosc mai bine teatrele din zonă, Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca etc. unde îmi doresc să mă exprim ca regizor artistic. Mi-e dor de scenă și am o mulțime de texte și idei adunate în toată perioada izolării și m-aș bucura să le împărtășesc și aproape de acest loc.
Corespondență cu artiști și o bibliotecă ambulantă, proiecte ”sub STEJAR”
– Să revenim ”sub STEJAR”. Ce proiecte urmează, deja confirmate sau încă doar visate?
– Urmează lansarea oficială a două sub-proiecte ”sub STEJAR”. Primul este ”Scrisori între patru ochi”, care va media o corespondență la distanță între copiii din zonă cu artiști din lumea întreagă. Al doilea este ”Biblioteca Sub Stejar” – o bibliotecă ambulantă care va putea fi accesată de copiii din zona Țării Lăpușului, dar care va fi și loc de schimb de cărți: donezi o carte citită, primești una nouă (sau poate două). Ne propunem de asemenea să avem cel puțin o întâlnire pe lună între copii și artiști, dar cu asemenea frecvență poate într-adevăr să intre pe lista proiectelor la care doar visez, dacă nu vor apărea în timp și ajutoare. Îmi doresc ca, indiferent de fonduri, proiectele să mizeze pe ideea de a dărui. Întâlniri exclusiv gratuite pentru toți copiii și artiști care benevol și pro bono să își dorească să îi cunoască, dar dincolo de această dorință sunt atât de multe aspecte organizatorice, precum cazare, masă, transport, promovare, foto-video, media etc. pentru care orice ajutor exterior este absolut necesar. Încerc să încurajez comunitatea să vină în sprijinul acestui proiect dincolo de aspectul financiar, cu inițiative de găzduire sau mese tradiționale, plimbări prin Maramureș sau alte activități care pot ajuta artiștii veniți de departe să cunoască și să îmbrățișeze cultura și tradițiile locale într-un mod cât mai autentic și cald, așa cum la rândul meu mă recunosc ca fiind… a locului.
”Anton și Vera, sunteți cele mai mici și puternice ajutoare ale mele!”
– Priviți puțin înapoi: care este cea mai mare bucurie trăită datorită proiectului ”sub STEJAR”?
– Ne încărcăm de fiecare dată cu bucuria citită pe chipul copiilor și a faptului că unii dintre ei revin constant și participă la multe din activitățile noastre pe care le așteaptă cu nerăbdare. Vorbesc la plural. Suntem, ne dorim, plănuim împreună. În spatele proiectului se află familia mea mică, un compozitor alături de care am semnat majoritatea proiectelor artistice, extrem de răbdător și talentat (https://www.bogdanbalea.ro/) și doi copii bălai. Anton și Vera, sunteți cele mai mici și puternice ajutoare ale mele! Sper ca în timp să vă doriți să preluați ștafeta și să dăruiți mai departe, de sub stejarul nostru, visurile, poveștile, frumosul vostru. Fiți darnici și cu voi!
Oricum așteptam cu nerăbdare invitațiile venite ”sub STEJAR”. Oricum oftam de fiecare dată, cu regret că nu a existat și în copilăria mea un proiect ca și acesta. Acum mi-e clar că fiecare nouă invitație în Țara Lăpușului lansată de Silvia Roman mă va umple de bucurie. Bucuria că mai există lucruri pe cât de creative, pe atât de simple. Lucruri făcute de oameni frumoși. Și generoși.
În loc de CV
Silvia Roman este regizor de teatru, arhitect, artist vizual. A absolvit cursurile Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” București și ale Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”Ion Luca Caragiale”. În 2016 debutează cu spectacolul ”Fetița Soldat” de Mihaela Michailov la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București. Montează spectacole la Teatrul de Comedie, Excelsior, Țăndărică. Invitată la numeroase festivaluri naționale și internaționale cu diverse producții artistice. Participă ca artist vizual la expoziții de grup în țară, workshop-uri și laboratoare de creație internaționale. Doar câteva repere.
Ramona-Ioana POP
Sursă foto: arhiva personală Silvia Roman. Credit foto: Floare Sebastian, Adi Bulboacă, Teatrul Țăndărică, Vlad Cătană. Credit video: Livius Hodiș și Bogdan Câmpan (muzica, Thomas Hodiș)
CITEȘTE ȘI:
Spectacol de teatru și atelier de creat marionete, provocări pentru cei mici din Târgu Lăpuș și Stoiceni
În Târgu Lăpuș, pe urmele ”Micului Prinț”
O poveste cu Flavia Hojda și Pavel Ulici
Omul sfințește locul! Felicitări Silvia!