Ileana Horoba-Danci, artist ceramist din Baia Mare, a participat anul trecut la un schimb de experiență româno-iranian, finalizat – în 14 noiembrie – la Forumul Iranian al Artiștilor din Teheran cu un ”open studio-performance”, ”Change or Exchange”, alături de Arezu Zargar și Sadegh Bagheri din Iran, respectiv  Sandrina Mihuleac (România). O lucrare colectivă despre cum te modelează schimburile de experiență cu alte culturi și despre modul în care ”arta transcede spațiul, timpul și umanitatea”, după cum descrie criticul de artă Maria Bilaveschi acest experiment artistic: ”Patru artiști cu patru personalități distincte, provenind din două civilizații diferite s-au reunit într-un ritual al creației”.

În ce a constat evenimentul: 9 ore de lucru în care au fost modelate – în tăcere – 600 kg de lut în jumătăți de chipuri, tălpi, mâini, coturi – toate formând un cerc. Diferențele culturale s-au șters, timpul a fost suspendat, artiști și spectatori deopotrivă, implicați în această experiență de-a dreptul mistică, ieșind transformați… ”Poate în ”Change or Exchange” lutul din centrul galeriei a servit drept cale de comunicare între artiști, iar bucățile de corp create de ei au reprezentat simboluri care au condus la un proces de schimbare pentru ei. Cu siguranță, ceea ce a făcut ca acest experiment să fie coerent a fost comunicarea dintre cei patru, experiențele împărtășite. Rămâne, însă, un mister dacă prin actul lor artistic cei patru au îmbrățișat cu adevărat schimbarea sau doar au schimbat idei…”, spune criticul de artă Rojhane Hosseini – artist ceramist din Iran.

”Trebuia pur și simplu să ajung în Iran. Făcea parte din drumul meu”

– Experiența anului care tocmai s-a încheiat pentru tine, Ileana, s-a numit Iran.
– Mai mulți factori s-au combinat, lucru care mă face să cred că – în esență – trebuia pur și simplu să ajung în Iran. Făcea parte din drumul meu. Altfel e prea greu de explicat. Sunt mulți ani de când refuz să fac drumuri lungi, în mod special cu avionul. Chiar ajunsesem la concluzia că voi evita toată viața acest gen de călătorii. Dar uite că nu e niciodată fix așa cum ne propunem, ba, dimpotrivă, e chiar pe dos uneori. Undeva pe la începutul lunii mai, am primit un telefon de la artista și prietena mea Sandrina Mihuleac, cea care organizează de mulți ani Simpozionul ”Human”, la Cucuteni, prin intermediul căruia ne-am și cunoscut, eu fiind de mai multe ori invitată. Și-mi spune Sandrina, printre altele, că a fost recomandată de către doamna Marta Jakobovits, ceramistă din Oradea, pentru o rezidență în Iran și că, la rândul ei, trebuie să recomande un artist. Se gândea la mine. Am cerut timp pentru a da răspuns. Și mi-a luat ceva. Dar în tot acel interval am simțit foarte puternic că trebuie sa accept și să ajung în Iran. Astfel, pe 24 octombrie aterizam pe aeroportul din Teheran și așa începea una dintre cele mai puternice, speciale și extraordinare experiențe din viața mea de până acum, de om și artist.

Turist și artist timp de trei săptămâni în Iran

– Ia-ne de mână și du-ne puțin cu tine prin Iranul Ilenei.
– Am ajuns la Rah Residency, condusă de Mahmud Maktaby, în 24 octombrie și m-am întors acasă în 16 noiembrie. Au fost trei săptămani, plus zilele de pe drum. Trebuie să menționez că între timp plecarea noastră s-a transformat într-un schimb. Prin urmare, la simpozionul din august de la Cucuteni, au venit doi artiști din Iran. Arezu Zargar, ceramistă din aceeași generație cu mine, și Sadegh Bagheri, el mai mare decât noi și fost profesor al lui Arezu. Doi oameni absolut minunați de la care am învățat mult, cu care ne-am imprietenit și care ne-au așteptat în Teheran cu atâta bucurie și căldură cum nu ne-am fi putut imagina că e posibil. Ei doi, în special Arezu, pentru că ea avea mai mult timp liber, au făcut ca experiența acolo să fie una cu adevărat extraordinară. Am făcut foarte multe lucruri într-un timp atât de scurt. În primul rând Arezu a organizat pentru noi o excursie de patru zile la Kashan și Ispahan. Practic așa am început, după ce în prima zi am vizitat Golestan Palace din Teheran. Prin urmare, am vizitat locuri, muzee, galerii, palate, moschei, gradini, parcuri, librării și cafenele întrucât au unele absolut spectaculoase. Am rătăcit pe străzi, am făcut fotografii, am interacționat cu oamenii, pentru că, apropo, iranienii sunt extrem de calzi, deschiși, curioși. Am lucrat fiecare dintre noi un proiect în atelierul lui Arezu, pentru care îi suntem foarte recunoscătoare. Am vizitat atelierele mai multor artiști de excepție. Sadegh Bagheri în Karaj, Farzad Farajii, Delaram Piroz și Mo Tohidi într-un sat foarte aproape de Ispahan, Rochane Hosaini într-un sat aproape de Teheran și mulți alții, pentru că Iranul are foarte mulți artiști. Am gustat din mâncarea lor tradițională care se găsea la tot pasul și care era foarte diferită de la o regiune la alta. La final am făcut împreună un performance într-una dintre cele cinci galerii ale Forumului Iranian al Artiștilor, sediul din Teheran.

”M-aș fi mutat în bazarul din Ispahan…”

– Spune-ne ceva despre unul din orașele vizitate. Ce te-a impresionat?
– Să ne oprim în Ispahan, de exemplu. În primul rând e impresionantă dimensiunea orașului. Deși ei spun că este un oraș mic, are opt milioane de locuitori și, ca să intri în zona de oraș vechi, faci două ore pe autostradă, de unde începe orașul. Bine, pentru ei este un oraș mic, avand în vedere că au unele mult mai mari, Teheranul fiind în capul listei. Asta așa, la prima vedere. Dar nu știu dacă este ceva ce nu impresionează în acest oraș. De la arhitectură, la muzee, artă și meșteșuguri incredibil de bine conservate. Bazarul ce înconjoară Piața Centrală cu cele două moschei celebre. Mă întorc tot la bazar pentru că, deși nu este cel mai mare din Iran, este foarte recunoscut pentru calitatea meșteșugurilor practicate aici. De la prelucrarea cuprului până la țesutul celebrelor covoare, aici întâlnești tot ce are Iranul mai bun în materie de tradiție. Îți poți închipui cum a fost asta pentru mine. M-aș fi mutat în bazarul din Ispahan…

”Indiferent cât sunt de supărați pe sistemul lor politic, iranienii își iubesc țara”

– Ce ai aflat, stând acolo, despre Iran și iranieni?
– Dincolo de situația politică foarte grea și complexă, pe care o afli înainte să ajungi în Iran, și mă refer aici la multiplele restricții pe care le impun în special dacă ești femeie, eu am vrut să cunosc oamenii, istoria și arta lor. Firește atât cât se poate în trei săptămâni. Am aflat astfel că ce este Iranul acum, deși foarte mare și bogat, este doar ce-a rămas din faimosul Imperiu Persan. Am aflat că, de-a lungul istoriei, au cucerit foarte mult, au construit enorm și – mai ales – au păstrat cu sfințenie tot ce au bun și frumos. Este o altă lume. Foarte diferită de tot ce știm noi, occidentalii. Am mai aflat că până în prezent iranienii sunt pe locul unu în materie de ospitalitate, asta în topul meu sută la sută subiectiv. Și, am mai aflat ceva care mi se pare absolut extraordinar și care pentru mine este o importantă lecție de viață. Anume că, indiferent cât sunt de supărați pe sistemul lor politic, iranienii își iubesc țara cu prețul vieții dacă trebuie. Nu am auzit pe niciunul dintre ei spunând altceva decât că-și dorește să vedem tot ce are Iranul mai bun și frumos și să ne întoarcem acasă cu o impresie foarte bună despre țara lor. Și chiar au avut grijă de asta. O calitate greu de găsit în lumea de-acum în care cu toții avem alte țeluri și așteptări. Cât despre iranieni, dincolo de ospitalitate, sunt oameni pe care te poți baza. Oameni care știu să-și respecte cuvântul dat și, mai ales, știu să fie prieteni și să lupte pentru visele lor. Artiștii sunt foarte uniți. Au organizații puternice și se sprijină reciproc.

”Nu doar artistul se dăruiește pe sine prin arta lui”

– Vizita ta în Iran s-a încheiat cu o operă colectivă de tip ”open studio performance”. Fă-ne să înțelegem.
– ”Open studio” este acel act în care artist și public sunt față în față. Este un concept relativ nou, iar acest gen de acțiuni trebuie să fie foarte puternice: să transmită mult, să determine publicul să reacționeze, să se implice. Asta îl expune foarte mult pe artist și, nu de puține ori, sunt implicate și riscuri. ”Performance” vine de la a performa, a face o acțiune cu implicare totală. Cea mai cunoscută artistă în acest sens este Marina Abramovich.

– Tu, alături de Arezu, Sadegh și Sandrina ați transpus în lut ideea de ”Change or Exchange”. 9 ore, 4 artiști din 2 civilizații diferite și 600 kg de lut…
– Prin proiectul nostru am dorit să arătăm publicului că arta nu impune frontiere. Că poți schimba tot timpul ceva în tine, iar schimbarea ta va impune schimbare în cei din jur. Au fost oameni care au intervenit în acțiunea noastră, au fost care doar au privit, au fost care au simțit nevoia să contribuie și ei cu ceva. La un moment dat, cineva a intrat în cercul creat de noi și ne-a lăsat fiecăruia câte o cafea – asta probabil când a înțeles că eram acolo de niște ore bune fără ca măcar să bem apă… Așa este și în viață! Uneori suntem spectatori la viața celorlați și nu de puține ori suntem spectatori chiar și la propria noastră viață. Alteori ne implicăm fix așa cum simțim sau cum putem. Despre asta a fost proiectul nostru. Și despre dăruire. Nu doar artistul se dăruiește pe sine prin arta lui. Fiecare om se dăruiește în felul său. Noi când am ales să facem asta nu am știut nici cât vom putea să ne implicăm fiecare și nici cât se vor implica ceilalți. Tocmai în asta a constat frumusețea și unicitatea lui.

– Acest schimb româno-iranian a început atât de spectaculos încât ar fi păcat să nu meargă mai departe…
– Desigur că va continua. Arezu va veni în România alături de Farzad Farajii pentru a lucra în atelierul Sandrinei Mihuleac timp de o lună pentru o expoziție ce va avea loc la Iași în ianuarie 2021. Înainte de asta, la simpozionul din august de la Cucuteni, va veni o altă artistă din Teheran. Eu cred că s-a deschis o poartă ce va aduce foarte mulți artiști din Iran în România și invers de acum înainte. Iar ăsta este un lucru extraordinar.

”A vedea Iranul este o experiență ce merită trăită și mai puțin povestită”

– Cu ce te-a îmbogățit această experiență atât pe plan profesional, cât și personal?
– Am lucrat pentru prima dată la un proiect în echipă. Asta e foarte greu când vorbim despre artiști. Aici, însă, a venit totul cât se poate de firesc. Am interacționat cu foarte mulți artiști. Am discutat idei și proiecte. Au o deschidere neașteptat de mare sprea arta conceptuală. Asta a fost o foarte mare și plăcută surpriză pentru mine. Am trăit experiențe ce nu pot fi descrise în cuvinte și care sunt convinsă că m-au îmbogățit fără să știu cum. Mi-am făcut prieteni pe care știu sigur că mă pot baza oricând. Și da, am văzut o mică parte dintr-o țară încă plină de măreție și valoare. O țară unică și cred eu de aceea foarte vizată de mulți. Cred că a vedea Iranul este o experiență ce merită trăită și mai puțin povestită. Sentimentul e copleșitor, iar cuvintele prea sărace.

Ramona-Ioana Pop
Sursă foto: Ileana Horoba-Danci

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.