La aniversarea celor „125 de ani de poveste cu artă și artiști la Baia Mare”, în 2021, s-a dat startul unui proiect de reinterpretare a plein-ai-ului.
”Constă în realizarea și amplasarea în oraș pe parcursul a 5 ani, la 5 mai, de Ziua Artistului Plastic Băimărean, de panouri cu reproduceri după lucrările de artă reprezentând peisajul urban băimărean, aparținând artiștilor din Școala Băimăreană de Pictură. Astfel, comunitatea intră în dialog cu pictura, dar și cu istoria locului, cu atât mai mult cu cât lucrările alese reprezintă centrul istoric al orașului, proiectul contribuind la conștientizarea trecutului artistic și cultural al municipiului, la educarea generațiilor tinere și a tuturor celor care sunt consumatori de artă. Circuitul turistic cultural colorează parcursul vizitatorului interesat de ideea care a născut povestea orașului pictat și îndrăgit de artiști”, explică conf univ. dr. habil. Laura Teodora Ghinea – director al Centrului de Artă Contemporană Colonia Pictorilor și președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Baia Mare.
Cele 40 de lucrări care decorează orașul Baia Mare sunt reproduse în tehnica emailului pe metal de către artistul plastic Balanyi Károly din Kecskemet (Ungaria), ”fiecare fiind dispusă pe un stativ metalic, în locul unde a pictat odinioară artistul, ansamblul făcând parte așadar dintr-un discurs alternativ de formare și educare participativă la istoria culturală a comunității locale”, precizează sursa citată.
Fiecare panou are câte un cod QR care, prin scanare, permite corelarea imaginii cu noile tehnologii prin care se accesează un ghid audio în limba română și engleză despre fiecare lucrare în parte și, totodată, o hartă cu locurile în care sunt amplasate cele 40 de panouri.
Sursă: Colonia Pictorilor Baia Mare. Foto deschidere (c) eZiarultău
CITEȘTE ȘI:
Portretul, ”vedetă” de microexpoziție la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»