Încă din timpuri străvechi, oamenii au inventat lucruri care să le ușureze munca folosind puterea naturii. Așa și cu vâltorile. Aceste mașini de spălat ale satului tradițional.
”În fiecare vară, în satele din Maramureș, se spală textilele groase. Cergile, țolurile și alte «derivate», în general țesături din lână, care nu ar încăpea într-o mașină de spălat, ajung la vâltoare. În trecut, vâltorile erau mașinile de spălat ale satului și, înainte de orice mare sărbătoare, maramureșencele stăteau la rând la morile de apă pentru a reuși să își împrospăteze zestrea”, reamintesc cei de la Visit Maramureș.
Care și explică mecanismul pe cât de simplu, pe atât de ingenios, după care funcționează vâltorile: ”Au forma unor pâlnii cu diametrul de aproximativ 1,5 m. Sunt realizate din scânduri între care a fost lăsată o mică distanță pentru ca apa să se poată scurge. Prin intermediul unui canal, apa este deviată din cursul râului și dirijată până deasupra pâlniei unde cade sub forma unei mici cascade. În acea pâlnie se formează un vârtej foarte bine oxigenat care spală pe cale naturală, fără detergenți, textilele din fibre naturale”.
Rând pe rând, aceste vechi tehnologii au început să dispară. Iar astăzi sunt tot mai puține locurile în care mai funcționează câte o vâltoare. Doar cu puterea apei care curge și învârte materialul, făcându-l să ”danseze” până strălucește de curățenie.
Sursă: Visit Maramureș
CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | ”Amu merem cu plasa, venim cu pita gata coaptă” (Mătușa Ileana din Petrova)