34 de coruri ale elevilor vor cânta, în 1 Iunie, în cadrul proiectului ”Vis de copil”

Miercuri, 1 Iunie, activităților educative dedicate acestei zile speciale li se va alătura o alta, cu o rezonanță aparte. ”Vis de copil”, proiect ce a luat naștere în luna martie, după manifestările dedicate Orei Pământului, reunește, de această dată, peste 800 de elevi ce iubesc muzica și cântă în 34 de coruri din cadrul Programului Național Cantus Mundi, un program de educație prin muzică, inițiat de Corul ”Madrigal – Marin Constantin”.

Copiii sunt elevi ai școlilor din Baia Mare, Baia Sprie, Borșa, Sighetu Marmației și ai Palatului Copiilor din Baia Mare. Învățătoarele și profesorii-dirijori ai acestor coruri au studiat, împreună cu copiii (de la clasa pregătitoare la liceu), repertoriul format din 24 de piese românești și internaționale. Acestea urmează a fi prezentate în 1 Iunie, începând cu ora 17, pe esplanada din fața Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare (în caz de ploaie, Sala polivalentă ”Lascăr Pană”). Copiii vor avea parte de un acompaniament deosebit la orgă și chitară, asigurat de patru invitați – Augustin Albu, Traian Minghiraș, Andrei Kato și Remus Dan. Va participa, ca invitat special, Cvartetul MaraMusic – Melania Carmen Augustin, Camelia Minghiraș, Augustin Albu, Traian Minghiraș.

Proiectul ”Vis de copil” este aprobat de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și a beneficiat de sprijin financiar din partea Primăriei Baia Mare.

”Vă invităm alături de acești copii talentați și de dascălii lor inimoși să cântați, împreună, piese vechi sau mai noi, foarte cunoscute tuturor, demonstrând, încă o dată, că «Doar muzica ne poate uni!», așa cum spune și un vers din Imnul Cantus Mundi” – sună îndemnul organizatorilor.

Sursă informații: prof. Melania Carmen Augustin, Palatul Copiilor Baia Mare

CITEȘTE ȘI: 1 Iunie | Palatul Copiilor, program de sărbătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.