31 de salvatori au intervenit în Poienile de sub Munte

Comuna Poienile de sub Munte a fost sâmbătă, 2 noiembrie, gazda unui exercițiu complex de salvare organizat de către Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare la care au participat 31 de salvatori, actorii principali fiind personalul de la Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș (Poienile de sub Munte, Vișeu de Sus și Borșa) împreună cu voluntari de la SVSU Poienile de sub Munte și de la Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare.
„Scenariul exercițiului a constat în simularea unui accident rutier grav în centrul comunei Poienile de sub Munte, o coliziune între un microbuz și un autoturism, în urma căruia au rezultat nouă ”victime” politraumatizate de cod roșu și galben, dintre care doi pietoni, unul fiind în stop cardio-respirator și al doilea fiind proiectat peste parapetul podului în albia râului Ruscova. Un plus de complexitate a scenariului a fost dat de poziționarea evenimentului în contextul unei situații de dezastru natural (inundații catastrofale), fapt ce a limitat disponibilitatea resurselor umane și materiale aflate la dispoziția participanților.
Componente esențiale ale proiectului ”Prim Răspuns în Comunitate” desfășurat pe Valea Ruscovei de către Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare, stagiile de pregătire practică sunt extrem de importante pentru creșterea nivelului de calitate, de eficiență și a vitezei de reacție privind activitățile si măsurile necesare în situații de urgență și speciale, acestea constituindu-se intr-o platformă de învăţare şi testare a deprinderilor practice, oferind participanților ocazia de a-și perfecționa propriile practici şi tehnici de intervenție”, anunță Serviciul Maltez.
Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.