Snow Ice Race, eveniment sportiv derulat sub egida Federației Române de Motociclism și ajuns la ediția 5, este anunțat pentru 24-26 ianuarie. Va avea loc în Băiuț, pe zăpadă și gheață. De unde și derivă mențiunea Asociației Club Sportiv Hard Enduro Maramureș, organizatoarea competiției, că își rezervă dreptul de a schimba data de desfășurare în funcție de condițiile meteo. Locurile sunt limitate: vor fi maximum 80 de sportivi la linia de start. Înscrierile se fac exclusiv online.
Se va concura la următoarele clase: MOTO, ATV 800, ATV 1000, QUAD, SSV (cu turbo), SSV (fără turbo). ”Ultima probă specială va fi POWER STAGE (timpul de pe probă se dublează); zona de desfășurare POWER STAGE va fi în zona Rotunda sau Leorda, în functie de condițiile meteo; vineri, 24 ianuarie, de la ora 19.00, avem proba de noapte pe supertraseu tehnic”, enumeră organizatorii câteva dintre punctele de atracție pentru ediția 2025 care propune trei zile de competiție.
VINERI, 24 ianuarie
10:00-16:00 secretariat
18:00 recunoașterea traseului
19:00 start în prima probă specială, proba de noapte, Văratec
SÂMBĂTĂ, 25 ianuarie
08:30 Briefing
09:00 formare linia de start
09:30 start în a doua probă specială, Paltin/Chelement
14:00 start în a treia probă specială, Paltin/Chelement
20:00 afișare rezultate
DUMINICĂ, 26 ianuarie
09:00 Briefing
09:30 formare linie start
10:00 start în a patra probă specială, Power Stage
15:00 festivitatea de premiere
Sursă: Hard Enduro Maramureș (credit foto: David Ionuț)
CITEȘTE ȘI:
Aplicația MotoWise, ”oaza” pasionaților de motociclism din România