Suntem în postul Crăciunului, mai sunt câteva zile până la marea sărbătoare creștină. Pentru a putea primi un rege în inima ta, trebuie să faci curățenie înăuntrul tău și în afara ta, ca să-și gasească Iisus loc și să sălășluiască în tine și în casa ta. Aceasta cred că ar trebui să fie ținta fiecăruia dintre noi. Să fim curați în interior pentru a putea face „echipă” cu Dumnezeu pentru a putea birui încercările vieții.
Oare ce mâncau în post strămoșii noștri?
Uitându-mă astăzi cu un ochi spre trecut, am aflat de la bătrânii satelor că „pentru cei mai apropiați de Dumnezeu mâncarea nu era o prioritate în viața lor, mâncau dar niciodată cât să se afle sătui”.
Când începea postul, atunci postea toată casa: se pregătea numai mâncare de post, astfel copiii din casă învățând de mici importanța înfrânării de la bucate și nu numai. Se postea chiar și în ajunul Crăciunului: colindătorii erau serviți cu mere, pere, nuci, cocuți. Mâncarea de dulce era servită după ce se ieșea de la sfânta biserică în ziua de Crăciun.
Pentru postul Crăciunului femeile aveau grijă încă de primăvara, de la începutul semănatului, ce răsaduri să pună în pământ ca să aibă ce mânca în toate posturile de peste an. Unele alimente erau astfel mai prețioase.
Vă dau și câteva exemple:
• boabele de mazăre (fasole) erau valoroase pentru că erau bune de mâncat și vara, și iarna, fiind conservate fie prin fierbere, fie prin uscarea pe ață; fasolea (mazărea) se mânca bătută împreună cu pogăci făcute pe plită, sau sub formă de iahnie de fasole, sau scăzută, sau pui de fasole cu ceapă deminicată; păstăile erau și ele gătite în mai multe feluri: cu legume, aite, scăzute, cu zamă, fripte;
• hribele aveau și ele mare valoare în perioada de post; uscatul hribelor era un altfel de a aștepta postul Crăciunului; cu ele se făceau sarmale de post, cu păsat, dar asta mai mult duminica și în zilele de sărbătoare; hribele mai puteau fi mâncate și fripte cu usturoi.
• mămăliga în straturi nu lipsea nici în post, doar că straturile nu mai erau din brânză, ci din dulceață; mămăliga se mai mânca sub formă de tocană oloietă sau mămăligă prăjită pe plită cu mujdei de usturoi;
• cartofii se făceau pârgăluiți, în jar, în bloadăr cu mujdei de usturoi și cu varză murată, scrijele pe plită;
• din meniul de post nu lipseau poamele uscate pe ață în podul casei, semințele uscate, dulceața;
• când era dezlegare la pește, mergeau le râu, făceau o gaură în gheață și prindeau peștii cu mâna.
Cele mai aspre forme de ajun
Cele mai aspre forme de ajun le-am găsit în satele noastre când credincioșii nu mâncau 40 de zile nimic. Acei bătrâni aveau fețe luminoase, înțelepciune aparte și o viață trăită cu rost. Celor care au postit nu le-a părut rău, deoarece și-au găsit răspuns la dorințe lor. Pentru că, prin post, omul nu a involuat, ci a evoluat spiritual. Dorința de a te apropia de Dumnezeu ține, însă, de fiecare în parte.
„Până și casa postea”, spun femeile
Echivalentul postului pentru curățenia interioară se regăsea și în „gătatu” casei tradiționale pentru această sărbătoare. Femeile scoteau totul din casă și zugrăveau (văruiau) cu albastru. „Până și casa postea”, spun femeile. Ulterior totul era spălat și pus la loc pe pereți, dar înainte doar cu câteva zile de Crăciun.
De ce posteau în aceste două forme?
Tot din satele noastre aflăm că oamenii își tăinuiau de cele mai multe ori necazurile pentru a nu fi de râs în sat. Iar când nu ai sprijin de la oameni, atunci îți dai seama cât de important este Dumnezeu în viața ta de zi cu zi. El te îndrumă cu cele mai bune gânduri, îți dă soluții la probleme, putere să poți să lucrezi, tărie în inimă ca să poți birui încercările și să-ți cari supărările și întristările acestei lumi.
Text și foto: drd. Măriuca Verdeș
CITEȘTE ȘI:
Tradiții din Maramureș, prezentate într-un documentar la o televiziune din Turcia
