O poveste cu vâltori și… rufe de spălat spune azi Corina Isabella Csiszár de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş. Pornind de la obiceiul de cândva ca, înainte de Florii, să se spele ”tăt ce era pă rudă”.
”La începuturi, vâltorile au fost folosite pentru spălarea lânii de oaie. De aceea, acestea au fost asociate în special, cu zonele în care preocuparea principală era creșterea animalelor, mai ales creșterea oilor. Orice gospodină știa că grăsimea de oaie se curăța cel mai bine cu apă rece. Astfel, apa rece care cade peste țesăturile din lână sau peste lâna netoarsă scoate orice urmă, orice pată de grăsime”, menționează Corina Isabella Csiszár.
Înainte de Florii, pregătirile erau în toi în fiecare casă și drumurile la vâltoare se impuneau.
- „Să spăla tăt ce era pă rudă, că îs tăte grămadă, puse una păstă alta, trebe spălate.” (Maria Ștețiu, Mănăstirea)
- „Ducéi sopon de casă din ăla ce-l făcem din unsoare de porc. Puném cerga odată, o scotém și o soponém și api avém perie, de nu, i-am dat drumu așé iară acolo. Lână, țoluri, țeptare ducém. Le mai și lăsam acolo să să usuce. Merem cu caru să le ducem sau cu căruțu. Și de-a umăr am dus pă o rudă de căptiță, o femeie mere nainte și una napoi și ruda plină de haine.” (Anuța Burnar, Mănăstirea)
CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | Vâltorile, mașinile de spălat ale satului tradițional
