Au început ieri probele scrise din cadrul sesiunii din luna august a examenului național de bacalaureat 2024. ”La proba de Limba și literatura română, prima din această serie, în Maramureș au fost prezenți 418 candidați din totalul celor 502 candidați înscriși pentru a o susține. Nu s-au prezentat 84 de candidați”, informează Inspectoratul Școlar Județean. La nivel național, potrivit Ministerului Educației, ”au fost prezenți 14.853 de candidați din totalul celor 17.541 de candidați înscriși pentru a o susține, rezultând o rată de participare de 84,7%. Nu s-au prezentat 2.663 de candidați, iar 25 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă”.
Examenul continuă azi cu proba obligatorie a profilului. Mâine va fi programată proba la alegere a profilului și specializării, pentru ca în 22 august să fie susținută proba la Limba și literatura maternă.
Afișarea primelor rezultate va avea loc luni, 26 august, până la ora 12:00 (pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip prin intermediul căreia își exprimă acordul informat privind faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială (prin creștere sau descreștere). Rezultatele finale vor fi publicate vineri, 30 august.
Reamintim faptul că, la examenul național de bacalaureat, sunt declarați promovați candidații care îndeplinesc, simultan, următoarele condiții: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise și au primit cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obținut cel puţin media 6.
Sursă foto: Pixabay
CITEȘTE ȘI:
Bacalaureat 2024 | 74,7% rata de succes în Maramureș după soluționarea contestațiilor