A fost, ieri, o zi de la EURO 2020 în care s-au mai lămurit unele calificări. Ducesa balului de calificare în optimile de finală a fost Danemarca. Avea 0 puncte înaintea ultimului meci din grupă. A terminat pe locul 2. Păi nu degeaba tot spunem că e frumos fotbalul 🙂

  • Pe Arena Națională, din București, în grupa C, Austria a învins Ucraina cu 1-0 (foto), calificându-se, de pe locul 2, în optimi. Un meci în care austriecii au fost mai vioi. Ucrainenii, în schimb, parcă aveau pietre în ghete, greu de priceput din partea unei echipe căreia îi era suficient și un egal ca să încheie grupa pe locul 2. Rămâne acum ca Ucraina să aștepte rezultatele din celelalte grupe, să vadă dacă se poate califica de pe locul 3.
  • În celălalt meci al grupei C, Olanda – în fine, Țările de Jos, cum se spune corect – a trecut, la Amsterdam, cu 3-0 de Macedonia de Nord. Macedonenii pleacă acasă cu 0 puncte de la acest turneu final, numai că ei au fost acolo, noi nu. Iar ei au jucat pe Arena Națională, noi tot nu. Avantaj ei, chiar și cu 0 puncte.
  • În grupa B, Belgia s-a calificat cu maxim de puncte, după ce i-a dat un 2-0 Finlandei, la Sankt Petersburg. Belgienii ăștia chiar n-au treabă cu adunatul victoriilor nici când schimbă fusul orar. Și nu-i ușor să schimbi ora taman în Rusia.
  • Tot în grupa B, Danemarca a ajuns în optimi cu 3 puncte, după ce a trecut, la Copenhaga, de Rusia cu 4-1. Un meci în care rușii au fost cam varză. Nu le mai cânta nici cucul, nici balalaica pe partitura lor de joc. Printre altele, de admirat pasa impecabilă dată pentru golul de 2-0 de rusul Roman Zobnin danezului Yusuuf Poulsen, o gafă fără cusur. Sigur că bietul Zobnin voia să-i paseze de la zeci de metri portarului său, numai că s-o fi gândit că nu mai erau și adversari pe teren. Rușii sunt eliminați, nădăjduim să nu aibă probleme cu Putin la întoarcerea acasă pe ideea că n-or fi îndeplinit planul cincinal la turneele finale.

Ce meciuri avem azi? Ultimele două din grupa D. La Glasgow, Croația – Scoția, de la ora 22, iar pe Wembley, Cehia – Anglia, de la aceeași oră. După primele două etape, croații și scoțienii au câte un punct, iar cehii și englezii, câte patru. Toate echipele au însă șanse de mers în optimi. Spor la fotbal să fie!

Tiberiu Sabo

Sursa foto: frf.ro/UEFA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.