A trecut vremea grupelor, încep, astăzi, fazele eliminatorii de la turneul final. Cu optimile, firește, și cu mult interes din partea iubitorului a ceea ce se cheamă spectacolul fotbalului. Una dintre optimile de finală se va juca pe Arena Națională (foto), luni, Franța – Elveția.

  • În prima optime avem, azi, pe ”Johann Cruijff” Arena, din Amsterdam, de la ora 19, meciul dintre Țara Galilor și Danemarca. Despre Țara Galilor poți spune că e o echipă inimoasă; n-a reinventat fotbalul fără cusur, dar și-a văzut de treabă și s-a calificat de pe locul 2 din grupa A, în urma Italiei. La rândul ei, după primele două meciuri pierdute în grupa B, Danemarca i-a dat o mamă de bătaie Rusiei – scuzați exprimarea de stadion – cu 4-1, mergând mai departe tot de pe locul 2. Greu de dat pronosticuri aici, teoretic ar părea că danezii ar fi cumva mai bine cotați, însă și galezii dau semne că sunt o echipă de drum lung, care nu se poticnește după un gol încasat. Sau, dacă pică, se ridică și e în stare să surprindă.
  • Pe Wembley, tot azi, de la ora 22, joacă Italia cu Austria. Italia a câștigat toate cele trei meciuri din grupa A fără să ia gol. La rândul ei, Austria s-a cățărat pe locul 2 în grupa C, o grupă care s-a desfășurat, preț de trei meciuri, la București, pe Arena Națională. Prima șansă pare a o avea Italia, care până acum a arătat un fotbal foarte bun. Însă ar fi bine să ținem cont de Austria, care are un joc foarte bine organizat, nu e defel o echipă visătoare.
  • Apropo de EURO 2020, dar și de turneul final al Campionatului European din 2008, penultimul la care a participat și naționala României – ne îngăduim un mic arc peste timp -, Ștefan Iovan, secund pe atunci al selecționerului Victor Pițurcă, a avut o spusă surfilată cu o idee care poate da de chibzuit. Asta în contextul în care în grupa ei din EURO 2020, Ungaria, considerată outsider, a fost lăudată în presa internațională, inclusiv în cea de la noi, că a scos un 1-1 cu Franța, campioana mondială, un 2-2 cu Germania, pe care a condus-o de două ori la ea acasă, la Munchen, dar a și pierdut cu Portugalia, campioana europeană, cu 0-3, pe final de meci. ”Și noi am făcut niște rezultate extraordinare, dar ne-ați criticat de ne-ați rupt atunci! Dacă ne calificam, era fantastic, dar n-a fost să fie”, a declarat Iovan pentru ”Gazeta Sporturilor”, referindu-se la Europeanul din 2008. În acel turneu final al CE România a remizat, 0-0, cu Franța, vicecampioană mondială, și cu Italia, campioana mondială, 1-1 (cu un penalty ratat de Mutu), după care a pierdut, 0-2, cu Olanda. Are și Fane Iovan dreptatea lui, ”i-am criticat de i-am rupt atunci”, dar asta din drag de naționala României. Cu care vrem să ne bucurăm iar la turnee finale, atâta tot.

Revenind, ce va fi azi în primele două jocuri din optimi vedem, povestim după ele. Spor la fotbal să fie!

Tiberiu Sabo

Sursa foto: frf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.