O zi în care s-au mai complicat unele calcule de prin grupele turneului final. De ce? Păi fiindcă așa e fotbalul, nu se joacă pe ecuații, integrale ori teoreme. Hai să vedem cum stăm înainte de ultima etapă din faza grupelor:

  • În grupa F, Ungaria a făcut egal, 1-1, cu campioana mondială, Franța, pe Puskas Arena, din Budapesta. Joc foarte bun făcut de unguri, bravo lor, în vreme ce Franța nu s-a zgârcit în a ataca, numai că fotbalul rămâne un sport care se joacă pe goluri, iar nu pe ocazii. I s-a zis cumva impropriu ”grupa morții”, fiindcă fotbalul chiar pulsează pe acolo.
  • Tot în grupa F, campioana europeană, Portugalia, a fost învinsă de Germania, 2-4, complicându-și socotelile. Lusitanii vor juca în ultimul meci din grupă cu Franța. Ambele echipe se gândesc că un pas greșit ar putea aduce nu doar migrene, ci și o eliminare din turneul final. Așa că e de așteptat o partidă aprigă. Cât despre Germania? Greu s-o dai deoparte, chiar dacă mai pierde câte un meci. Conduși cu 1-0 de Portugalia, nemții s-au pus pe treabă și au marcat de patru ori. Întâmplare? Nicidecum. Poate se pornesc mai greu, însă când o fac e cam greu să-i mai prinzi din urmă. Apropo de favoriți la câștigarea EURO 2020, să nu uităm nicidecum Germania.
  • În grupa E, la Sevilla, Spania s-a pupat iar cu un egal, de data asta nu cu Suedia, ca în primul meci, ci cu Polonia. Ibericii încep să trăiască periculos legat de calificarea în optimi, mai au un meci în grupă, cu Slovacia. O echipă, Slovacia, care nu pare deloc genul de gustărică de luat în pauza de masă.

Azi începe etapa a treia din faza grupelor. Avem la Roma, pe Stadio Olimpico, de la ora 19, Italia – Țara Galilor, iar în aceeași grupă A, de la aceeași oră, însă la Baku, Elveția – Turcia. Italia e calificată în optimi, cu restul mai vedem. Spor la fotbal să fie!

Tiberiu Sabo

Foto: captură video

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.