• 1622: Regele Iacob I al Angliei dizolvă parlamentul, după ce forul cu pricina nu a aprobat căsătoria fiului său, Carol, cu infanta spaniolă Maria Anna. S-o fi enervat omul, poftea și el să fie socru mare și vin unii și-i dau cu tifla. Cât despre cei de prin parlament, cam nechibzuiți; totuși, nu le-o fi spus nimeni că nu e bine să te pui cu șefu’?
  • 1834A venit pe lume chimistul Dmitri Ivanovici Mendeleev, creatorul sistemului periodic al elementelor. Chit că a fost un savant respectat în toate colțurile lumii, la el acasă, în Rusia, era privit cumva cu rezerve. În ultimii ani de activitate științifică a creat patentul clasic pentru votcă, cu 40% alcool. Pesemne că prin asta i-o fi îmbunat pe ruși să nu se mai uite la el chiorâș. Sau i-o fi îmbătat pur și simplu.
  • 1919: Are loc primul zbor comercial din istorie. Ruta a fost Paris – Londra. Zborul a durat puțin peste două ore și jumătate. A fost pasul cel dintâi (dar ce pas!) spre cursele aviatice comerciale, care acum, după 102 ani, împânzesc cerul.
  • 1931S-a născut James Dean, actor american de teatru și film. A fost idolul unei generații care vedea în el imaginea tânărului sensibil și nonconformist. (Tiberiu Sabo)

Sursa datelor și foto: ro.wikipedia.org

Citește și: „Bing Bang”, cu Stroe și Vasilache, primul film românesc cu sonor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.