• 1739: Se semnează Tratatul de pace de la Belgrad, dintre imperiile Habsburgic și Otoman, care încheia războiul ruso-austro-otoman, început în 1736. După ce s-a parafat țidula cu pricina, austriecii au fost obligați să restituie Oltenia Țării Românești. Așadar se ciomăgiră de le săriră fulgii rușii și austriecii și turcii, după care câștigară oltenii, muică, realipindu-se la Țara Românească. Asta e, nu te pui cu istoria, că are și ea răsfățul ei.
  • 1910: Marie Curie a izolat prima mostră pură de radiu – adică al 88-lea element din sistemul periodic, unul capricios numai și gândindu-ne că are perioada de înjumătățire de 1.601 ani. Aprigă femeie, jos pălăria! Și jos și perioada de înjumătățire a radiului, că totuși e cam mare, pe bune.
  • 1911: Poetul francez Guillaume Apollinaire este arestat nițeluș, fiind bănuit că ar fi furat celebrul tablou Mona Lisa, de la muzeul Luvru. Pe tema asta a fost interogat și Pablo Picasso, însă până la urmă ambii au fost lăsați să meargă-n pana și-n penelul lor, din lipsă de probe. ”S-a descoperit că un angajat de la muzeul Luvru, de origine italiană, Vincenzo Perugia, convins că tabloul aparține Italiei, l-a furat purtându-l sub manta la ieșirea din muzeu. A fost descoperit când a încercat să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florența” – scrie Wikipedia. Oricum rămâne ceva de genul stand up comedy ca Apollinaire și/sau Picasso să-l fure pe da Vinci. (Tiberiu Sabo)

Sursa datelor: ro.wikipedia.org. Foto: pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.