• 1054: Unei supernove care a fost botezată – fără apă – SN 1054 i s-a dus faima că ar fi fost observată și de chinezi, și de japonezi, și de amerindieni, și de astronomi arabi, poate și de codrii de aramă, cine știe. Cică a fost suficient de luminoasă ca să poată fi observată până și la lumina zilei vreme de 23 de zile (scuzați repetiția cu zilele), dar și în 653 de nopți bătute pe muchie. Chiar ambițioasă supernovă, merita un buchet de flori. Un buchet de flori de stele, desigur. PS: cine o fi plătit curentul la cât a luminat supernova asta?
  • 1790: S-a născut geograful englez George Everest. Dacă e să o luăm după cât de înalt e muntele căruia i-a dat nume, credeți că-i mai ajungea lui George cineva la nas? Poate cu șerpași.
  • 1854A văzut lumina zilei Victor Babeș, un om de știință remarcabil, bacteriolog și morfopatolog, fondator al școlii românești de microbiologie, membru al Academiei Române. Făcând exercițiul unui arc peste timp, oare ce le-ar zice eminentul savant celor care și-au netezit circumvoluțiunile cu fierul de călcat și care susțin acum că alde coronavirusul, de fapt, nu există? I-ar dezmierda cu înțeleapta vorbă ”du-te, măi, și bate-ți coasa!”? Posibil.
  • 1928În Marea Britanie s-a acordat dreptul deplin de vot pentru femei. Surse neoficiale ale istoriei cârcotesc că de atunci a crescut substanțial numărul bărbaților care bat covoare și duc gunoiul. (Tiberiu Sabo)

Sursa datelor: ro.wikipedia.org. Sursa foto: pixabay.com / Maike und Björn Bröskamp

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.