• 1499: S-a născut Diane de Poitiers, o aristocrată și frumoasă foc, și inteligentă brici. A fost metresa regelui Henric al II-lea al Franței. Avea 20 de ani mai mult ca el, dar era nurlie, cum să-i reziști?! ”Obiceiurile sale de întreținere semănau cu cele ale unei femei moderne: făcea regulat exerciții fizice pentru a-și menține silueta, se spăla pe față cu apă foarte rece și, lucru ciudat pentru secolul al XVI-lea, se îmbăia în fiecare zi. A rămas o femeie foarte frumoasă chiar și la bătrânețe”, scrie Wikipedia despre dumneaei. Ce uimire o fi fost pe vremea aceea pentru unii să audă că madame de Poitiers se spală zilnic. Nu de alta, dar erau oameni care se spălau poate o dată pe an, vezi doamne ca să nu li se strice pielea, sau când li se poticnea calul și picau în apă. Asta e, nu te pui cu vremurile.
  • 1730: Este ales pentru ultima dată un domn român – Constantin Mavrocordat – de către boieri. Nea Costică Mavrocordat are un CV bogat: a fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domnitor al Moldovei. La câte domnii a avut te miri că n-a câștigat Balonul de Aur.
  • 1914: Wilhelm, prinț al Albaniei, părăsește țara după șase luni de ocârmuire din cauza opoziției cu care îi ronțăiau unii domnia. Vorba ceea: pățăști.
  • 1919: Italia introduce votul pentru femei. Așa că bărbații au început să fie mai atenți pe acasă. (T.V.S.)

Sursa datelor și foto: ro.wikipedia.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.