• 585 î.Hr.: La Halys, în timp ce se lupta armata regelui lidian Aliattes al II-lea cu oastea regelui mezilor, Cyaxares, se petrece o eclipsă de Soare (una care, între noi fie vorba,  fusese prezisă cu precizie de  Thales din Milet, însă beligeranții nu știau, fiindcă nu erau ziare pe vremea aceea ca să mai afle și ei una, alta). După spusele istoricului Herodot, eclipsa a fost interpretată ca un semn, așa că bătălia s-a oprit imediat, încheindu-se un armistițiu. Iată cât de folositoare pot fi eclipsele.
  • 1937: Este fondată fabrica germană de automobile Volkswagen. A cam împlinit ceva ani. Mulți înainte!
  • 1987: Are loc vestitul zbor al unui avion de mici dimensiuni pilotat de un cetățean vest-german, Mathias Rust. Aparatul de zbor a trecut ca prin brânză prin spațiul aerian al URSS fără să fie depistat de vreun radar și a aterizat taman la Moscova, în Piața Roșie. Câți generali sovietici vor fi fost atunci jumuliți de funcții e greu de zis. Cât despre pilotul amator Mathias Rust a stat un an și ceva după gratii, după care a avut parte de o amnistie. Omul însă și-a făcut, vorba ceea, pohta de a ateriza în buza Kremlinului.
  • 1999: La Milano, după 22 de ani de lucrări de restaurare, capodopera lui Leonardo da Vinci ”Cina cea de Taină” este expusă din nou publicului larg. Lungă restaurare, numai că era de așteptat, că doar nu era vorba de reformulat o rețetă pentru papanași. (T.V.S.)

Sursa datelor: ro.wikipedia.org. Foto: pixabay.com / A Owen

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.