• 1795: S-a înființat „Biroul de longitudini”, cu sediul la Paris, având scopul de a sprijini progresul astronomiei și aplicațiile acesteia în navigație, geografie și geodezie. Foarte frumos demers. Atâta că numele sună ușor hazliu. Oare ”Biroul de latitudini” de ce nu l-o fi înființat nimeni?
  • 1894: Se naște, la Sibiu, fizicianul și inventatorul Hermann Oberth, considerat unul dintre cei trei părinți fondatori ai științei rachetelor și astronauticii – alături de rusul Konstantin Țiolkovski și americanul Robert Goddard. Cei trei nu au colaborat niciodată, făcând cercetări independente. Încă de la vârsta copilăriei Oberth a fost fascinat de acest subiect prin cărțile lui Jules Verne, în special ”De la Pământ la Lună, mărturisind că a citit-o de atâtea ori încât aproape că a ajuns să o știe pe de rost. A concluzionat că ideile lui Verne nu erau ele chiar atât de fanteziste, așa că a construit primul model de rachetă încă din școala generală, pe când avea în jur de 14 ani. Mai târziu, lucrarea sa de licență despre știința rachetelor a fost respinsă la Universitatea din Heidelberg. Cât de utopici s-or fi considerat oare dascălii cu pricina după ce Oberth a ajuns un savant vestit? Asta e, uneori viața mai joacă renghiuri.
  • 1968: Vine pe lume Dorinel Munteanu, reprezentant al ”generației de aur” a fotbalului nostru. A fost, într-adevăr, o vreme când aveam și noi ceva fotbal prin bătătură, dar s-a cam risipit. De multicel…
  • 1984: Se inaugurează oficial lucrările de construcție a măgăoaiei numite Casa Poporului, Palatul Parlamentului de azi. De ce i-o fi trebuit lui nea Nicu un așa căsoi? Poate ca să se poată ascunde temeinic de nevastă, i-o fi pus nervii pe bigudiuri coana Leana. (T.V.S.)

Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: Pixabay/Gerd Altmann

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.