• 1795: S-a înființat, la Paris, Biroul de longitudini. Acesta avea drept scop sprijinirea progresului astronomiei și a aplicațiilor acesteia în navigație, geografie și geodezie. De vreun birou de latitudini n-am auzit să se fi înființat, dar nu e timpul pierdut.
  • 1923: S-a înființat clubul CFR București, cel care avea să se numească mai apoi Rapid București. Una dintre cele mai iubite echipe din România, nu degeaba un vers din imnul său spune ”Suntem peste tot acasă”. La 98 de ani de la înființare, Rapidul a revenit în Liga 1. Baftă să aibă.
  • 1984: Inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție a Casei Poporului și a bulevardului „Victoria Socialismului”, din București. Așa fu voia lui nea Nicu. Tare mai era ciugulit omul de megalomanie.
  • 1937: S-a născut, în satul Tăușeni, din Cluj, Dorel Vișan. Este unul dintre cei mai importanți actori din România. A jucat roluri memorabile. Genul de actor care ar putea să interpreteze orice personaj. Adică genul de actor mare, pur și simplu. (T.V.S.)

Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.