• 1180: Odată ce s-a prăpădit împăratul Manuel I Comnenul – ultimul al dinastiei Comnenilor – a început declinul Imperiului Bizantin. Și s-a tot dus de râpă imperiul până s-a terminat râpa. Asta e, nici istoria nu-i perfectă. Și nici râpa.
  • 1906: Devil’s Tower (adicătelea în traducere Turnul Diavolului), un fost vulcan activ, căruia însă în timp i-au cam pierit lava și vlaga, a fost declarat primul monument național din Statele Unite ale Americii. Avea și de ce, că arată bine (foto stânga). Deși parcă, totuși, Creasta Cocoșului arată mai bine. Scuzați patriotismul local 🙂
  • 1929: Guvernul sovietic a decretat că începând de la 1 octombrie se va introduce o versiune reformată a calendarului, în care săptămâna devenea de 5 zile, toate lunile aveau 30 de zile, iar restul de 5 sau 6 zile erau sărbători intercalate câte una sau două între anumite luni. Fie vorba-ntre noi ar fi fost mai bine ca bolșevicii să se preocupe de a inventa ziua minții, că noaptea minții au tot pupat-o.
  • 1957: La Barcelona a fost inaugurat cel mai mare stadion din Europa, Camp Nou. O arenă încărcată de istorie a fotbalului, a unei echipe care nu mai are nevoie de prezentări suplimentare. Imaginea stadionului Camp Nou este din zilele noastre, iar nu de acum 63 de ani. Însă simbolul rămâne, oricât ar trece anii. (Tiberiu Sabo)

Sursa datelor: ro.wikipedia.org. Sursa foto: fcbarcelona.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.