• 1532Regele Angliei, Henric al VIII-lea, și cel al Franței, Francois I, au ticluit un tratat, pe care l-au și semnat, împotriva împăratului Carol Quintul. Ranchionoși mai erau oamenii și pe vremea aceea, mai ales la nivel înalt. Erau în stare să se ia la bătaie și dacă pierdeau la table ori la șeptic.
  • 1881: S-au stabilit relații diplomatice între România și Spania. Nu e de mirare că ai noștri, după ani și ani, culeg căpșuni în Spania. Îi așteptăm și noi cu drag pe spanioli, în virtutea tratatului de prietenie de peste un secol, să ne culeagă cireșele. Poate punem de un gem, de o dulceață, ceva, în comun.
  • 1937: La Londra a avut loc un concurs hipic cu prilejul încoronării regelui George al VI-lea al Angliei. Trofeul „Daily Mail” a fost cucerit de Felix Țopescu, tatăl celui care a fost comentatorul sportiv de televiziune Cristian Țopescu. Atâta vreme cât a fost între noi, în viața reală, Cristian Țopescu a cucerit admirația noastră la competițiile sportive pe care le-a comentat, de la gimnastică până la fotbal. Va rămâne în sufletul celor care l-au ascultat.
  • 1972: S-a născut Zinedine Zidane. După ce a făcut carieră în lumea fotbalului i s-a spus Zizou. Juca în naționala Franței. Ca antrenor? Hai să zicem ”doar” că a câștigat trei ani la rând, cu Real Madrid, Champions League. A avut gleznă fină ca jucător, are minte fină ca antrenor. Respect, Zizou! (T.V.S.)

Sursa datelor: Wikipedia. Foto: Wikipedia / David Ruddell

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.