• 238: Gordian I și fiul lui, Gordian al II-lea, sunt proclamați împărați romani. Și dacă era și un Gordian al III-lea îl proclamau și pe dumnealui? Pe de altă parte, nodul gordian îl lăsăm în tufiș? Aici nu mai contează de ani ai istoriei, ci de idei de ale ei. Un mit, o legendă, ceva, să le mai luăm în seamă, să nu ne facem ureche șută.
  • 1312: La cererea regelui Franței – intitulat, numit, denumit ori cum vreți voi a-i zice Filip al IV-lea cel Frumos – papa Clement al V-lea a desființat Ordinul Templierilor. I s-o fi părut papei că regele ”cel Frumos” a avut un demers frumos (iertați repetiția frumosului, e voită), n-avem cum să știm exact, nu suntem cronicari ai vremurilor, ne dăm doar cu presupusul. Cert e că se zice că bunurile Ordinului Templierilor ar fi trecut în stăpânirea regelui. Unii ar putea gândi ceva de genul: ”bine, dar procentul papei cât a fost?”. Dat fiind că noi ne codim să gândim așa, îi lăsăm pe alții s-o facă 🙂
  • 1963: Trupa The Beatles lansează primul său album, ”Please, please me”, în Marea Britanie. Altfel zis, să ne amintim că a fost odată Beatles.
  • 1995: Cosmonautul rus Valeri Poliakov revine pe Pământ după ce a stabilit un record de 438 de zile în spațiu. Ambițios fârtat, unii se plictisesc după o jumătate de zi pe Terra, unde consideră că viața e cam ternă. Alde Poliakov e limpede că a avut o rădbare pe care nu i-a năucit-o nici măcar imponderabilitatea. Sau poate i-a priit mai bine în spațiu, poate era certat cu vecinii și va fi vrut să revină cât mai târziu pe Pământ, în sânul asociației de locatari, mai știi?! (Tiberiu Sabo)

Sursa datelor și foto: Wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.