1863: A văzut lumina lumii și a lunii Maximilian Franz Joseph Cornelius Wolf, un astronom german. A fost șeful catedrei de astronomie de la Universitatea din Heidelberg și director al Centrului Regal de Observații Astronomice din același Heidelberg. A descoperit peste 200 de asteroizi. Unde mai pui că a dibuit și una dintre stelele cele mai apropiate de sistemul solar, ”pitica roșie Wolf 359”. Se poate spune, așadar, fără tăgadă, că Maximilian Franz Joseph Cornelius a trăit printre stele și în timp ce viețuia, casnic, pe Pământ. Ceea ce e fascinant.

1920: S-a născut Alexandru Călinescu, cel care mai apoi avea să fie cunoscut ca actorul Puiu Călinescu. În câte și în ce filme a jucat nu mai e cazul de enumerat. Important e că a fost o prezență scenică mereu de aplaudat, una inconfundabilă. De pe scena vieții a plecat cu mulți ani în urmă, însă a lăsat amintiri care vor dura la nesfârșit. (T.V.S.)

Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto : pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.