• 1485: I se pune, în sfârșit, capac Războiului celor două roze. Era cazul, că a ținut 30 de ani – cu intermitențe însă, că se mai plictiseau și oamenii ăia să-și tot dea peste ciolane, peste șale, peste ce și-or mai fi dat, făceau și pauze generoase. Pe scurt a fost vorba de un război pentru tronul Angliei purtat între casa de Lancaster (care avea pe blazon roza roșie) și cea de York (cu roză albă). Bine că s-a încheiat, nici nu mai contează cine a câștigat.
  • 1745: Marele duce Piotr Fedorovici, viitorul țar Petru al III-lea, s-a însurat cu o prințesă germană, Sophie Friederike Auguste von Anhalt-Zerbst-Dornenburg, care mai târziu avea să fie cunoscută, în istorie și prin vecini – că poate mai mergea și ea prin vecini să ceară o cană de orez sau o lingură de sare dacă rămânea în pană -, ca Ecaterina cea Mare. Oricum, lungi nume mai aveau prințesele germane prin acele vremuri. Până să li-l rostești pe tot adormeai.
  • 1965: Este proclamată Republica Socialistă România, în urma adoptării unei noi constituții. Și uite așa ne-am căptușit cu o altă nerozie, după republica populară. Bine că n-am apucat și Republica Comunistă România, că prea era cacofonia cât ditamai cufureala.
  • 1925 și 1927S-au născut doi actori remarcabili: Toma Caragiu (în 1925) și Jean Constantin (în 1927). Nu mai sunt printre noi acum, însă filmele lor rămân și ne vor bucura în continuare. Au fost talente actoricești de rasă, de esență pură, cum vreți a spune. Își merită cu prisosință locul într-un colțișor al memoriei afective. (Tiberiu Sabo)

Sursa datelor: ro.wikipedia.org. Sursa foto: youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.