• 1796: Doctorul englez Edward Jenner a administrat primul vaccin contra variolei. Dar contra coronavirusului nu putea să coacă un vaccin? Așa, preventiv, ce dacă nu era coronavirus pe vremea aceea?!
  • 1900: Începe, la Paris, cea de-a doua ediție a Jocurilor Olimpice (prima Olimpiadă s-a desfășurat la Atena, în 1896). JO din Franța au durat cinci luni și 14 zile, din 14 mai până în 28 octombrie. Începeai primăvara, în șort, și încheiai toamna, cu izmene matlasate. De altfel, puteai lesne să începi competiția junior și să o termini senior. Culmea e că nu a fost cea mai lungă ediție; cea din 1908, de la Londra, e cea care deține recordul – șase luni și 4 zile. Cât am fi noi ardelenii de lenți, parcă tot am fi terminat Olimpiada ceva mai iute. La ediția de la Paris au fost și destule poticneli organizatorice. De pildă trei maratoniști americani au contestat rezultatul cursei, zicând că atleții francezi clasați pe primele două locuri au scurtat traseul, iar dovada a fost că numai francezii nu erau murdari de noroi. Alții au spus că s-au rătăcit și au alergat brambura, fiindcă nu a fost marcat traseul cum s-ar fi cuvenit. În fine, lucrul cel mai bun e că începând cu JO din 1900 li s-a dat voie și femeilor să concureze. Altfel zis, în sfârșit le-a venit și bărbaților mintea la cap.
  • 1948: S-a înființat clubul sportiv FC Dinamo București. Teoretic (că practic e greu de știut cum stă treaba cu nume, palmares etc.) clubul ăla pe care vrea să-l vândă de o vreme Ionuț Negoiță pe un leu și nu i-l cumpără nimeni. N-o fi având lumea bani mărunți. Oricum, tevatura asta de film cu buget de un leu cum că se vinde Dinamo a devenit mai enervantă ca o picătură chinezească. Decât vânzarea lui Dinamo pare mai plauzibil să-și vândă Keops piramida, oricât ar fi el de oale și ulcele.
  • 1955: A fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală – sau, după cum era mai cunoscut, Tratatul de la Varșovia. A fost un pact între Albania (retrasă în 1968), Bulgaria, Cehoslovacia, RDG, Polonia, România, Ungaria și Uniunea Sovietică. Adică au vrut să aibă și rușii un NATO al lor. Haida-de, NATO frântă că ți-am dres-o! (Tiberiu Sabo)

Sursa datelor: ro.wikipedia.org. Sursa foto: pixabay.com / Mohamed Hassan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.