Demersul eZiarultău de a promova știri și povești pozitive despre lume și viață, despre oameni care nu și-au ferecat optimismul în cufăr și bucuria de a zâmbi în beci este unul care a stârnit – natural, de altfel – și unele nedumeriri. Unii dintre cititori, majoritatea, nu și-au ascuns plăcuta uimire că ne încumetăm să scriem numai despre lucruri ”de bine”, cum li se mai spune lor prin popor. Altora, mai sceptici de felul lor, le vine greu să creadă că nu vom scrie despre politică, de pildă, mai ales că abia ce trece un an electoral și mai vine unul (chiar nu o vom face, după cum am spus-o de la bun început). Un cititor întreba, hazliu de-a binelea, dacă nu cumva ne-am țăcănit dat fiind că nu facem tărăboi și nu luăm de ciuf în scris pe nimeni, altul zicea că n-a mai văzut în viața lui un așa ziar de nișă, doar cu conținut de bonton. În fine, altcineva întreba simplu, direct, fără coregrafii pe după vișin: ”Nu e mai complicat să faci un ziar fără știri despre hoții, crime, violuri, accidente, politică, scandaluri? Că știri pozitive găsești mai greu”. Ba da, se poate spune că uneori e mai greu să aduni într-o publicație doar vești și povești tihnite, fiindcă o bună parte din publicul larg e învățat altfel. Dar e un lucru asumat de către cei care au croit și realizează acest produs media. Acela de a încerca să arate partea frumoasă a vieții de zi cu zi. Sau măcar de a încerca să arate că ea există. S-auzim numai de bine! (T.V.S.) 

Sursa foto: rimage.com

2 COMENTARII

  1. Sau, sa privim lumea cu bunatate si blandete, cu intelegere si compasiune, si atunci toate evenimentele si toate lucrurile vor fi „pozitive”, pentru ca in fond nu sunt relatari pozitive sau negative ci doar puncte de vedere, izvorate din perceptia, educatia si nivelul de intelegere al fiecaruia. Va doresc mult succes in a descoperi, dezvolta si relata aspectele pro-viata ale lumii in care traim!

    • Aveți dreptate, contează mult să privești lumea cu bunătate și blândețe. Mulțumim de urarea de succes, numai de lucruri bune să aveți parte și dumneavoastră!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.