Mi se spune adesea: ”Oamenii buni nu au noroc”, ”M-am săturat să fiu un om bun, am doar necazuri”, ”În lumea asta, a fi bun înseamnă a fi luat de prost”. Așadar: ce este omul bun?!
Pe scurt, este omul care ar fi putut să fie rău dar a ales să nu fie. Un om bun nu înseamnă un ins care nu știe să spună ”Nu”. Un om bun nu e cel aflat în permanență în serviciul celorlalți. Omul bun are limite sănătoase și nu permite celor din jur să îl calce în picioare doar pentru că se consideră bun.
Un om bun alege mai întâi pentru el și apoi pentru ceilalți. Nu înseamnă că nu ține cont de cei din jur. Dar a înțeles că a fi bun cu ceilalți necesită a fi mai întâi bun cu tine. Dacă tu cu tine nu ești un om bun, nu ai cum fi bun nici cu alții, pe termen lung. Pentru că aduni nemulțumiri, frustrări, pentru că devii lipsit de energie dând celorlalți ceea ce nu îți dai ție. Pentru că nu putem da la infinit ceea ce nu avem. E ca și cum ne-am împrumuta în permanență: la un moment dat vine ziua scadenței. Manifestată prin dezechilibre psihice și fizice.
Nu în ultimul rând, să fii un om bun te ajută pe tine. Înseamnă să nu fii stăpânit de ură, frustrare, furie și de tot ce te mai macină pe dinăuntru. Ci să ai cele mai bune intenții. Față de tine mai întâi și apoi față de ceilalți. Abia cunoscându-ți limitele poți spune că ești un om bun. În caz contrar, ești doar un om folosibil. 🤗
Ela BALAJ
psiholog clinician & psihoterapeut integrativ
Imagine de la Pixabay.
CITEȘTE ȘI:
În locul potrivit, cu oamenii potriviți…
Mda, poi cam așa