A trebuit întrucâtva să ne podidească acest bezmetic de coronavirus ca să ne dăm seama cât de multă nevoie avem și de sport. De fotbal și tenis, de handbal și baschet, la urma urmei de competiții pur și simplu. Tânjim după campionate care acum, în plină primăvară, sunt înghețate până către poalele verii. Ale verii ăsteia sau ale unei veri viitoare. Acum trăim din reluări de competiții la televizor. Pentru că nu avem ce face. Fiindcă sănătatea contează. Cel mai mult.
Va fi bizar să încercăm să ne obișnuim în sport – pentru o vreme pe care nu o poate contabiliza nimeni – cu întreceri virtuale, de genul campionate și cupe. Dar se vede treaba că va trebui să o facem. Poate fi, într-un fel, un refugiu mental. Asta până când, la un moment dat, vom spune: ”Stop joc, coronavirus! De acum oamenii merg mai departe!”. Iar din acel moment viața chiar va merge mai departe. Fiindcă nu avem încotro și trebuie să depășim acest impas. Și să revenim la competițiile reale, iar nu la cele croite pe calculator. (T.V.S.)
