Munții Lăpușului

Deși pare paradoxal, pentru că prin definiție un spirit este nemuritor, cel despre care vorbim acum este pe moarte. Despre ce spirit e vorba ? Despre cel comun, pe care oamenii îl împărtășesc sau cel puțin așa obișnuiau cândva. Astăzi pare ca din el să fi rămas doar fragmente, greu de pus cap la cap. Societatea s-a divizat, s-a individualizat.

Văd tot mai multe umbre și tot mai puțini oameni. Se înmulțesc grupurile de interese și scad comunitățile reale unde binele comun e de la sine înțeles. Nu am crezut niciodată în valoarea pieței de concurență, ci în beneficiile bazate pe colaborare și întrajutorare. Ne separăm în insule și insulițe în loc să rămânem un singur continent. Lumea e plină de păreri și mai ales de convingeri, iar realul, autenticul, plutesc suspendate undeva deasupra noastră. Tindem să ne concentrăm pe ce ne dezbină și nu pe ce ne unește.

Transumanismul, de care se vorbește tot mai des, pare să prindă contur. Devenim pe zi ce trece piese dintr-un mecanism care nu ne servește nouă. Relația cu esența noastră interioară e ruptă. Legăturile fine care ne leagă ca și entități ale aceluiași Pământ sunt tăiate.

Rămân copiii, animalele și munții să ne readucă aminte de frumusețea și simplitatea vieții; să ne bată pe umăr și să ne atenționeze cât de departe am mers în rătăcirea noastră.

Text și foto: Mircea Trifan

CITEȘTE ȘI:
Gândul din umbră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.